În Monitorul Oficial nr. 285/06.04.2020, Guvernul a publicat H.G. nr. 270/02.04.2020 prin care a aprobat normele de aplicare a prevederilor OUG nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori. Prin Hotărârea de Guvern se stabilesc condițiile în care creditorii aprobă solicitările, perioada de amânare și perioada de prelungire a creditelor amânate, iar în cazul creditelor ipotecare, modul de eșalonare și garantare a dobânzilor.
Normele sunt structurate în două secțiuni, în funcție de tipul creditelor acordate, respectiv, creditele ipotecare acordate persoanelor fizice și creditele contractate de debitori, altele decât creditele ipotecare contractate de persoane fizice.
Condițiile de acordare a facilităților de suspendare la plată a ratelor sunt valabile atât pentru creditele ipotecare, cât și pentru celelalte tipuri de credite acordate de bănci și instituții financiare nebancare, în timp ce perioada de acordare și criteriile de eligibilitate diferă pentru fiecare categorie de debitori/credite.
Termenul de transmitere a solicitării, pentru a beneficia de acordarea facilității de suspendare a obligației de plată a ratelor
Poate beneficia de acordarea facilității de suspendare a obligației de plată a ratelor debitorul care transmite solicitarea către creditor cel mai târziu în 45 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor OUG nr. 37/2020, termenul fiind aplicabil tuturor debitorilor, persoane fizice sau firme.
Suspendarea se acordă pentru creditele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- au fost acordate până la data intrării în vigoare a prevederilor OUG nr. 37/2020, respectiv 30 martie 2020, inclusiv;
- data scadenței finale a obligațiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit este ulterioară datei de intrare în vigoare a prevederilor OUG nr. 37/2020, respectiv 30 martie 2020, inclusiv;
- nu le-a fost declarată scadența anticipată până la data de 30 martie 2020 inclusiv;
- nu înregistrează rate scadente restante, la data de 16 martie 2020 inclusiv, sau debitorii au efectuat plata obligațiilor restante până la data solicitării suspendării obligației de plată în condițiile art. 2 alin. (1) din OUG nr. 37/2020.
1. Creditele ipotecare contractate de debitori persoane fizice
Perioada pentru care se acordă facilitățile de suspendare la plată
Pentru creditele ipotecare, perioada pentru care se acordă facilitățile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane se stabilește conform opțiunii debitorului. Aceasta din urmă poate fi exprimată o singură dată și este cuprinsă între o lună si 9 luni, fără a putea depăși data de 31 decembrie 2020. Scadența ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată este cel mai târziu data de 31 decembrie 2020.
Perioada de rambursare a ratelor de dobândă eșalonate cu termene de plată suspendate este de 60 de luni, calculată începând cu prima zi calendaristică următoare perioadei de suspendare a obligațiilor de plată a ratelor scadente acordate de creditor în condițiile art. 3 din OUG nr. 37/2020.
Creditorul aprobă solicitarea debitorului care declară pe proprie răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii și/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19 față de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgență, și se află în imposibilitatea de a onora obligațiile de plată aferente creditului.
Exemple de câteva cauze care urmează a fi luate în calcul la creditele ipotecare
Normele exemplifică și câteva cauze care urmează a fi luate în calcul la creditele ipotecare, menționând că băncile nu trebuie să se limiteze la acestea:
- intrarea debitorului/membrilor familiei acestuia (soțul/soția, părinți și copii care locuiesc și se gospodăresc împreună cu debitorul) în șomaj tehnic ca efect al închiderii/restrângerii activității angajatorului;
- concedierea debitorului/membrilor familiei acestuia;
- reducerea salariului debitorului/membrilor familiei acestuia;
- plasarea debitorului în carantină instituționalizată sau izolare la domiciliu;
- îmbolnăvirea cu COVID-19 și altele asemenea.
Procesul de abrobare. Termenul de aprobare/respingere
Creditorul analizează solicitarea formulată de debitor, verifică încadrarea creditului în condițiile cumulative arătate mai sus și în termen de maximum 15 zile de la data primirii solicitării comunică decizia sa de aprobare/respingere a cererii de suspendare a obligațiilor de plată a ratelor.
Decizia de aprobare conține și numărul de rate care au fost solicitate de debitor pentru suspendarea la plată și se comunică debitorului în format letric sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor. Decizia poate fi comunicată și telefonic, cu respectarea obligației creditorului de înregistrare a convorbirii, după caz, în funcție de opțiunea exprimată de debitor.
Modificarea clauzelor contractuale la creditele ipotecare se realizează fără încheierea de acte adiţionale, deci fără alte costuri, prin notificarea clauzelor contractuale modificate, inclusiv noul grafic de rambursare a creditului și graficul de rambursare a dobânzilor eșalonate, transmisă de creditor debitorului în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.
Notificarea debitorului se efectuează în format letric sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, conform opțiunii exprimate de debitor. În graficul de rambursare a creditului revizuit după acordarea facilității de suspendare a obligației de plată rata de dobânda se menține la nivelul prevăzut în contractul de credit inițial încheiat între debitor și creditor.
În cazul creditelor garantate, inclusiv al celor garantate în cadrul programelor guvernamentale, în termenul de 15 zile creditorul notifică și garantul cu privire la prelungirea valabilității contractului de garantare și la modificarea clauzelor angajamentului de garantare în vederea acordării facilității de suspendare în temeiul prevederilor OUG nr. 37/2020, prelungirea producând efecte de la data acordului garantului.
Dobânda aferentă perioadei de suspendare, o creanţă distinctă şi independentă
Pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit şi reprezintă o creanţă distinctă şi independentă în raport cu celelalte obligaţii izvorâte din contractul de credit. Plata de către debitor a creanţei reprezentând dobânda totală aferentă perioadei de suspendare la plată acordată creditelor ipotecare se va face eşalonat, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de suspendare, în 60 de rate lunare egale, fără perceperea de dobândă pentru această componentă a creditului ipotecar.
Graficul de rambursare a acestor plăți se comunică în termen de 5 zile debitorilor și Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM), odată cu formularea solicitării de emitere a scrisorii de garanție, care garantează plata integrală a acestor dobânzi.
În cazul în care în structura dobânzii aferente creditelor ipotecare sunt prevăzuți indici variabili, valoarea scrisorii de garanție este determinabilă pe baza estimărilor creditorilor privind evoluția indicilor variabili. Pentru efectuarea corecției valorii scrisorii de garanție, până la data de 31 ianuarie 2021 creditorii au obligația comunicării FNGCIMM situația centralizatoare privind valoarea cumulată a dobânzilor de plată, determinată pe baza valorii indicilor care intră în structura de cost a dobânzii, conform contractelor de credit încheiate cu debitorii.
Pe baza scrisorilor de garanție emise, statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice (MFP) prin mandatarul FNGCIMM se angajează irevocabil să plătească obligațiile garantate la prima și simpla cerere a creditorului, până la limita valorii scrisorii de garanție, în cazul în care debitorul/debitorii nu și-a/și-au îndeplinit obligațiile de rambursare stabilite prin graficul de rambursare a plății dobânzii totale aferente perioadei de suspendare la plată acordată creditelor ipotecare.
Normele prevăd în continuare la capitolul V, procedura de plată și de executare a scrisorilor de garanție în fața FNGCIMM, care se efectuează prin organele fiscale competente ale ANAF.
2. Celelalte tipuri de credite acordate de bănci și instituții financiare nebancare
Criteriile de aprobare a solicitării de amânare pentru persoanele fizice se mențin și în cazul celorlalte credite acordate de bănci și instituții financiare nebancare, cu diferențieri în privința dobânzii care se va capitaliza la principal.
Pentru debitorii persoane fizice, creditorul aprobă solicitarea debitorului care declară pe proprie răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii și/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19 față de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgență și se află în imposibilitatea de a onora obligațiile de plată aferente creditului ca urmare a intervenției uneia sau a mai multor cauze, dar fără a se limita la: intrarea debitorului/membrilor familiei acestuia (soțul/soția, părinți și copii care locuiesc și se gospodăresc împreună cu debitorul) în șomaj tehnic ca efect al închiderii/restrângerii activității angajatorului; concedierea debitorului/membrilor familiei acestuia; reducerea salariului debitorului/membrilor familiei acestuia; plasarea debitorului în carantină instituționalizată sau izolare la domiciliu; îmbolnăvirea cu COVID-19, și altele asemenea.
Pentru debitorii persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, precum și pentru debitorii care dețin profesii liberale și profesii care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei, creditorul va aproba cererea dacă activitatea a fost întreruptă total sau parțial ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate, cu următoarele urmări: restrângerea pieței de desfacere, restrângerea numărului de angajați, diminuarea numărului de furnizori și altele.
Pentru celelalte firme, creditorul va aproba amânarea la plată dacă dețin certificatul de situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, sau certificatul pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri prin care se constată diminuarea veniturilor sau a încasărilor sale cu minimum 25% în luna martie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie și februarie 2020. De asemenea, creditorul va aproba solicitările dacă activitatea firmelor a fost întreruptă parțial sau total ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente pe perioada stării de urgență decretată, cu următoarele urmări: restrângerea pieței de desfacere, restrângerea numărului de angajați, diminuarea numărului de furnizori s.a.
Facilitățile nu se acordă firmelor care se află în insolvență la data solicitării suspendării rambursării creditului, conform informațiilor disponibile pe pagina web a Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Ce se întâmplă cu dobânda datorată
Cu excepția creditelor ipotecare, dobânda datorată de debitori corespunzător perioadei de suspendare se capitalizează la soldul creditului existent la sfârșitul perioadei de suspendare, iar capitalul astfel majorat se plătește eșalonat până la noua maturitate a creditelor, sau până la maturitatea inițială în cazul restructurării creditelor, începând cu luna următoare expirării perioadei de suspendare, pe durata ramasă până la noua maturitate a creditelor, sau până la maturitatea inițială în cazul restructurării creditelor.
În graficul de rambursare refăcut după acordarea facilității de suspendare a obligației de plată se menține rata de dobândă la nivelul prevăzut în contractul de credit inițial încheiat între debitor și creditor.
În termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a normelor de aplicare:
- modelul Convenției de garantare, al Convenției de implementare, precum și al titlului de creanță prevăzute în cuprinsul normelor, se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice;
- creditorii implicați în accesarea facilității de garantare prevăzute de OUG nr. 37/2020 notifică FNGCIMM cu privire la încheierea convenției de garantare.
Echipa noastră de avocați și consultanți vă poate acorda asistență juridică în legătură cu aspectele de natură să influențeze anumite categorii de debitori, legate de situația generată ca urmare a măsurilor luate pentru combaterea virusului COVID-19.
Contact:
Dana Buscu (dana.buscu@musat.ro)
Telefon fix: 0040 21 202 59 00; Mobil: 0040 758 699 367