Mușat & Asociații este întotdeauna cu un pas înainte în ceea ce privește evoluția cadrului legislativ și a mediului de afaceri, anticipând nevoile clienților și acționând că un deschizător de drumuri în domeniu.

Muşat & Asociaţii: de la 1 iulie, cresc contribuţiile sociale datorate de profesionişti

Noul Cod Fiscal aduce modificări importante în privinţa modului în care sunt reglementate contribuţiile sociale aplicabile contractelor cu profesioniştii, cea mai importantă dintre acestea vizând aplicabilitatea cotei integrale pentru veniturile fără reţinere la sursă.

“Aplicarea unei cote integrale de 31,3% pentru contribuţiile de asigurări sociale, cu aproximativ 20% mai mult faţă de vechea reglementare, va avea un impact considerabil asupra cash-flow-ului beneficiarilor şi prestatorilor de servicii. Din acest punct de vedere, anticipăm o creştere a serviciilor de consultanţă aferente optimizării fiscale şi tratamentului juridic aplicabil contractelor cu profesionistii”, a declarat Ionuţ Bohâlţeanu, Partener Muşat & Asociaţii – Consultanţă Fiscală, în cadrul conferinţei “TaxEu – Fiscalitatea în România, între prezent şi viitor”, organizată de Evensys, în parteneriat cu importante firme de consultanţă şi avocatură. Evenimentul a reunit la masa discuţiilor oficiali ai Ministerului Finanţelor Publice şi Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), dar şi specialişti recunoscuţi în drept fiscal.

În paralel, pentru veniturile cu reţinere la sursă obţinute din profesii liberale, drepturi de autor şi drepturi conexe se menţine cota individuală de 10,5%, pentru contribuţiile de asigurări sociale. Regimul fiscal aplicabil de la 1 iulie 2012 prevede că nu se datorează contribuţii de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală în cazul în care se realizează venituri sub forma indemnizaţiilor de şomaj, venituri din pensii mai mici de 740 de lei, venituri din profesii libere, din asocieri fără personalitate juridică etc.

Pe de altă parte, veniturile obţinute din activităţi desfăşurate în baza contractelor civile, dar şi din drepturi de proprietate intelectuală pot fi impozitate în mod diferit, în funcţie de prevederile legale ale convenţiei încheiate între angajator şi angajat. Astfel, se poate opta fie pentru aplicarea unei plăţi anticipate de 10%, la venitul brut din care se deduc contribuţiile sociale, situaţie în care persoana fizică este obligată să depună declaraţia anuală de venit D200 până la data de 25 mai a anului următor în care s-a realizat venitul, fie pentru impunerea venitului brut cu 16%, la care se adaugă CAS – 10,5% şi şomaj – 0,5%. În acest caz, atât contribuţiile sociale, cât şi impozitul se calculează la venitul brut, iar persoana fizică care realizează venitul în aceste condiţii nu are obligaţia depunerii Declaraţiei de venit D200.
“În cazul beneficiarilor veniturilor din drepturi de autor şi drepturi conexe, precum şi venituri rezultate din activităţi profesionale desfăşurate în baza contractelor civile, contribuţiile de asigurări sociale şi cele de asigurări sociale de sănătate vor fi calculate, reţinute şi virate la bugetul de stat, în cursul anului fiscal de către plătitorii de venituri şi sunt obligaţii finale”, a declarat Ionuţ Bohâlţeanu, în finalul prezentării cu tema “Impunerea şi reţinerile la sursă aplicabile contractelor cu profesioniştii”.

Ionuţ Bohâlţeanu, avocat şi consultant fiscal este unul dintre coordonatorii departamentului de taxe din cadrul Muşat & Asociaţii, fiind membru al firmei încă din anul 2004. Pe parcursul carierei sale a acordat consultanţă juridică şi fiscală pentru importante companii naţionale şi internaţionale în proiecte complexe de fiscalitate cu privire la structurarea tranzacţiilor în vederea optimizării fiscale, consultanţă în legătură cu efectele fiscale referitoare la ajutorul de stat, impozitul pe profit, TVA şi aspecte de taxe vamale pentru clienţi de prim rang precum Monsanto, SAB Miller, Enel SpA, Delhaize, etc. De asemenea, ca avocat, Ionuţ Bohâlţeanu a acumulat experienţă considerabilă în domeniul energetic şi pieţe de capital asistând clienţii în unele dintre cele mai importante tranzacţii în domeniu, cum ar fi preluarea Electrica Muntenia Sud de către Enel, în valoare de peste 800 milioane de EUR, sau oferta publică de preluare a The Rompetrol Group NV cu privire la Rompetrol Rafinare şi Rompetrol Well Services, cele mai mari oferte publice realizate pe piaţa de capital din România.