Bucureşti, 29 Martie – Taxarea inversă este o procedură excepţională ce simplifică colectarea şi deducerea taxei pe valoare adăugată (TVA), aspecte care ridică numeroase probleme în practica contabilă de zi cu zi cu implicaţii semnificative la nivelul cash-flow-ului unei companii.

“Aplicarea taxării inverse pentru anumite tipuri de activităţi reprezintă o necesitate cu beneficii în două direcţii. Pe de o parte, contribuie în mod semnificativ la prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, iar pe de altă parte, oferă o şansă reală de supravieţuire agenţilor economici care s-ar putea confrunta cu probleme grave de lichiditate”, a declarat Ionuţ Bohâlţeanu, Partner Muşat & Asociaţii – divizia de Consultanţă Fiscală, în cadrul evenimentului “Tax, Law & Lobby”, organizat în parteneriat cu publicaţia Business Review.

“Taxarea inversă se aplică în cazul operaţiunilor externe (prestări de servicii, livrări de bunuri şi achiziţii intracomunitare) în legătură cu care Codul Fiscal prevede că obligaţia de plată a TVA–ului revine beneficiarului, pentru a evita ca furnizorul bunurilor/prestatorul serviciilor din străinătate să fie obligat să se înregistreze în scopuri de TVA în România pentru operaţiuni ocazionale. De asemenea, mai beneficiază de această excepţie şi companiile care realizează operaţiuni interne în domeniul livrării, prelucrării şi fabricării de produse finite din deşeuri feroase şi neferoase, livrarea de reziduuri şi alte materiale reciclabile, dar şi livrarea de masă lemnoasă şi materiale lemnoase. În plus, începând cu data de 1 iunie 2011, pentru o perioadă de aproximativ doi ani, au fost introduse în această categorie şi beneficiază astfel de taxarea inversă operaţiunile ce privesc livrarea de cereale şi plante tehnice (grâu dur, secară, orz, sfeclă de zahăr). În aceste cazuri, cumpărătorul nu virează TVA vânzătorului, amânarea plăţii putând fi făcută până la vânzarea bunului respectiv către consumatorul final”, a completat av. Ionuţ Bohâlţeanu.

Ionuţ Bohâlţeanu, avocat şi consultant fiscal, este unul dintre coordonatorii departamentului de taxe din cadrul Muşat & Asociaţii, fiind membru al firmei încă din anul 2004. Pe parcursul carierei sale a acordat consultanţă juridică şi fiscală pentru importante companii naţionale şi internaţionale în proiecte complexe de fiscalitate cu privire la structurarea tranzacţiilor în vederea optimizării fiscale, consultanţă în legătură cu efectele fiscale referitoare la ajutorul de stat, impozitul pe profit, TVA şi aspecte de taxe vamale pentru clienţi de prim rang precum Monsanto, SAB Miller, Enel SpA, Delhaize, etc.

Expertiza Muşat & Asociaţii în fiscalitate este constant recomandată de prestigioasele ghiduri juridice internaţionale de specialitate – Chambers & Partners şi PLC Which Lawyer? – care plasează firma şi avocaţii acesteia în topul specialiştilor din România.

Despre MUŞAT & ASOCIAŢII

MUŞAT & ASOCIAŢII este una dintre primele case de avocatură înfiinţate în România, după 1 ianuarie 1990. Având 16 parteneri şi peste 100 de avocaţi şi consilieri, MUŞAT & ASOCIAŢII oferă servicii de consultanţă în toate sectoarele avocaturii de business, incluzând fuziuni & achiziţii, privatizări, drept bancar, energie & resurse naturale, concurenţă, drept societar, telecomunicaţii & IT, dreptul muncii, fiscalitate, pieţe de capital, drept imobiliar, dreptul mediului, litigii & arbitraje comerciale.

MUŞAT & ASOCIAŢII este recunoscută ca fiind unul dintre pilonii avocaturii de business din România, iar publicaţiile străine de specialitate (Chambers & Partners, Practical Law Company, International Financial Law Review, Legal 500 etc.) recomandă cu regularitate firma ca fiind unul din liderii pieţei avocaţiale, mulţi dintre avocaţii firmei fiind la rândul lor nominalizaţi de aceste publicaţii ca făcând parte din elita avocaturii de business din România.

MUŞAT & ASOCIAŢII este prima casă de avocatură de pe piaţa locală distinsă cu prestigiosul premiu „The National Law Firm of the Year“ acordat de publicaţia britanică de specialitate International Financial Law Review (IFLR) care realizează şi binecunoscutul ghid juridic internaţional IFLR 1000. De asemenea, renumita publicaţie Chambers Europe a decernat firmei MUŞAT & ASOCIAŢII trofeul “Romanian Law Firm of the Year“, pentru casa de avocatură cu cele mai bune performanţe pe parcursul anului trecut în România, în cadrul galei „Chambers Europe Awards for Excellence 2011”.

MUŞAT & ASOCIAŢII oferă în mod regulat consiliere juridică celor mai cunoscute şi respectate corporaţii din România, inclusiv o treime din Top 100 şi jumatate din Top 500 mari companii, precum şi instituţiilor publice şi financiare locale în tranzacţii corporative şi financiare sofisticate şi în proceduri complexe de rezolvare a conflictelor. Portofoliul firmei cuprinde peste 2.500 clienţi, majoritatea din categoria investitorilor străini printre care: Enel SpA, GDF Suez, Rompetrol, Colas, European Investment Bank, RBS (Royal Bank of Scotland), ING Bank, Fortis Bank, KBC Bank, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, BNP Paribas, OTP Bank, Eli Lilly, GlaxoSmithKline, Novartis, Roche, Abbot, General Electric, General Motors, Microsoft, Intel, Oracle, Google, AON, Amazon.com, AT&T, Nokia, Alcatel – Lucent, Telecom Italia, Thyssen Krupp, Generali, AFI Europe, Electrolux, Caterpillar, Monsanto, Deutsche Bahn, SAB Miller, etc.

Print Friendly, PDF & Email