Un element de noutate în legislația muncii este reprezentat de Legea nr. 176/2018 privind internshipul, (“Legea privind internshipul”) recent publicată în Monitorul Oficial și care va intra în vigoare la data de 18 august 2018.
Legea privind internshipul reglementează cadrul general pentru efectuarea programelor de internship, impunând totodată numeroase restricții în ceea ce privește, spre exemplu, activitățile care pot fi desfășurate de către interni, numărul maxim de interni care pot fi angajați de către o organizație-gazdă, precum și durata maximă a unui program de internship organizat în cadrul unei societăți.
De regulă, contractul de internship trebuie încheiat în formă scrisă și pentru o perioadă determinată, între intern și organizația-gazdă, scopul acestui aranjament juridic fiind limitat la desfășurarea de către intern a unei activități specifice, pentru și sub autoritatea organizației-gazdă, în vederea aprofundării cunoștințelor teoretice, a îmbunătățirii abilităților practice și/sau a dobândirii de noi abilități sau competențe. În temeiul acestui contract, internul este îndreptățit să primească o indemnizație de internship într-un cuantum care nu poate fi mai mic decât 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată (i.e. minim 950 lei) și care va fi acordată pro rata prin raportare la numărul de ore de activitate desfășurată.
În general, o organizație-gazdă poate încheia cu un intern un singur contract de internship pentru un program de internship a cărui durată nu poate depăși 720 de ore pe parcursul a 6 luni consecutive. Excepțional, între aceleași părți pot fi încheiate mai multe contracte de internship dacă este respectată condiția ca fiecare contract să vizeze un program de internship distinct, iar durata cumulată a acestor programe distincte să nu depășească 6 luni.
În orice caz, numărul maxim de interni care pot fi angajați simultan de către o organizație-gazdă care are mai mult de 20 de salariați este limitat la 5% din numărul total de salariați ai respectivei organizații-gazdă.
Activitățile care pot fi desfășurate de un intern trebuie să se circumscrie unui program de lucru limitat la 40 de ore pe săptămână, efectuarea de ore suplimentare nefiind permisă de lege. Aceste activități sunt coordonate si evaluate de un îndrumător desemnat de conducătorul organizației-gazdă dintre salariații calificați, cu o experiență de cel puțin un an în domeniul de activitate în care urmează să se desfășoare programul de internship.
La finalul programului de internship, între intern si organizația-gazdă poate fi încheiat un contract individual de muncă. În acest sens, potrivit Legii privind internshipul o organizație-gazdă care, în termen de 60 de zile de la finalizarea programului de internship, încheie cu internul in cauză un contract individual de muncă, aceasta primește, la cerere, o primă de promovare a angajării în cuantum de 4.586 lei pentru fiecare persoană astfel angajată, după îndeplinirea obligației de menținere a raporturilor de muncă pentru o perioadă neîntreruptă de cel puțin 24 de luni.
În ceea ce privește obligațiile de natură administrativă, Legea privind internshipul prevede faptul că agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă va înființa și administra un registru de evidență a contractelor de internship, iar organizației-gazdă îi revine obligația de a completa acest registru la încheierea fiecărui contract de internship.
Nerespectarea cerințelor reglementate de Legea privind internshipul poate conduce la aplicarea de amenzi cuprinse între 300 lei și 20.000 lei. Mai mult, încheierea unui contract de internship în scopul de a evita încheierea unui contract individual de muncă poate atrage sancțiunea nulității absolute a contractului de internship.
Ca aspect separat, trebuie subliniat faptul că Legea privind internshipul nu abrogă în mod expres actele normative care reglementează alternativele uzitate anterior de angajatori pentru derularea stagiilor de practică, respectiv (i) Legea nr. 258/2007 privind practica elevilor și studenților,precum și (ii) Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă.
Legea nr. 176/2018 privind internshipul a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 626 din data de 19 iulie 2018, intrând în vigoare în termen de 30 de zile de la publicare.