Potrivit Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative (“Legea 129/2019“), societatile comerciale au obligatia de a depune la inmatriculare, anual sau ori de cate ori intervine o modificare, o declaratie privind beneficiarul real al persoanei juridice, in vederea inregistrarii in Registrul beneficiarilor reali al societatilor.
In contextul decretarii starii de urgenta in Romania, prin Ordonanta de urgenta nr. 29/18.03.2020 privind unele masuri economice si fiscal-bugetare (“OUG 29/2020“) s-a stabilit ca termenul de depunere a declaratiei privind beneficiarul real se prelungeste cu 3 luni de la data incetarii acestei situatii, pe durata starii de urgenta depunerea acestei declaratii fiind suspendata.
Cu toate acestea, dispozitiile legale privind suspendarea fac referire numai la declaratia anuala privind beneficiarul real si la cea care atesta modificarea acestor date, nefacand nicio mentiune cu privire la declaratia care se depune la momentul inmatricularii societatii.
Astfel, s-ar putea interpreta ca, pe perioada starii de urgenta, declaratia privind beneficiarul real va trebui depusa numai in situatia inmatricularii unei societati (si anume la infiintarea unei societati noi).
In lipsa unei abordari unitare din partea reprezentantilor Oficiului Registrului Comertului, in practica, se poate ajunge la solutii diferite, si anume:
- se vor solutiona numai declaratiile privind beneficiarul real depuse la inmatricularea societatilor, prin urmare, in acest caz, depunerea declaratiilor fiind si obligatorie (anume la infiintarea unei societati noi); sau
- exista posibilitatea amanarii intregului dosar sau a disjungerii dosarului in ipoteza in care declaratiile modificatoare sunt depuse alaturi de alte documente, cu prilejul inregistrarii unor mentiuni in registrul comertului; sau
- se vor solutiona atat declaratiile depuse cu prilejul inmatricularii societatilor, cat si cele depuse la momentul inregistrarii unor mentiuni – acolo unde este necesar (cu exceptia declaratiilor anuale).
Echipa noastră de avocați și consultanți vă poate acorda asistență juridică în legătură cu aspectele legate de declaratia privind beneficiarul real al persoanei juridice, in contextul decretarii starii de urgenta in Romania.
Contact:
Madalina Trifan, Managing Associate (madalina.trifan@musat.ro)
Telefon fix: 0040 21 202 59 00; Mobil: 0040 758 699 364
George Cata, Associate (george.cata@musat.ro)
Telefon fix: 0040 21 202 59 00; Mobil: 0040 758 699 369