Mușat & Asociații a consiliat grupul elvețian Sika AG, specializat în produse chimice pentru construcții, cu privire la aspectele de drept românesc ale achiziției în valoare de 5,3 miliarde euro a grupului Master Builders Construction Chemicals (MBCC) de la Lone Star Funds, o firmă internațională cu capital privat.
Tranzacția a implicat și vânzarea afacerii MBCC în domeniul aditivilor pentru beton către investitorul internațional de capital privat Cinven. Aceasta reprezintă cea mai mare achiziție din istoria de 113 ani a Sika și a fost finalizată la data de 2 mai 2023.
MBCC, cu sediul în Mannheim, Germania, este fosta divizie de produse chimice pentru construcții a BASF. Aceasta este un furnizor global de produse chimice pentru construcții și soluții pentru industria construcțiilor, cu 7.500 de angajați, operațiuni în peste 60 de țări și vânzări anuale în valoare de 2,7 miliarde euro.
În 2019, BASF a vândut MBCC investitorului financiar Lone Star. În noiembrie 2021, Lone Star a semnat un acord de vânzare a MBCC către Sika. Divizia de aditivi cedată către Cinven include unități de producție și birouri de vânzări în 36 de țări, cu peste 1.600 de angajați și vânzări anuale de 900 milioane euro.
Echipa Mușat & Asociații a fost condusă de Monia Dobrescu (Partener) și formată dintr-un număr de avocați colaboratori experimentați, printre care: Mădălina Trifan (Managing Associate), Dragoș Lungu (Managing Associate), Simona Anton (Managing Associate), Oana Lupu (Managing Associate), Ana Maria Abrudan (Managing Associate), Cristian Cepeși (Senior Associate), Șirin Omer (Senior Associate) și Evelina Stoian (Associate).