Ce?

Distribuția duală are loc atunci când un furnizor vinde bunuri sau servicii atât direct cât și prin intermediul unor distribuitori independenți, concurând astfel cu acești distribuitori independenți pe piața din aval. Un exemplu clasic ar fi cel al unui producător al unei mărci de îmbrăcăminte care vinde respectivele haine în magazinele proprii dar se bazează și pe vânzători cu amănuntul independenți care vând hainele în magazinele lor.

Distribuția duală nu este, nici pe departe, un fenomen nou. Încă din 2010, sistemul era aplicat de producători din motive diverse: pentru a da un exemplu distribuitorilor lor independenți prin așa-numitele „magazine-emblemă”, pentru a oferi o clienților finali o alegere mai largă, etc. Distribuția duală a devenit însă tot mai importantă în ultimii zece ani datorită creșterii importanței vânzărilor online.

Utilizarea tot mai frecventă a distribuției duale a determinat Comisia Europeană să analizeze dacă actualul cadru juridic mai este adaptat la condițiile de piață astfel cum s-au schimbat dar a determinat și actorii interesați să indice anumite probleme ale acestui cadru juridic. Această alertă de numărătoare inversă discută despre pragul de cotă de piață pentru distribuția duală, astfel cum a fost introdus prin propunerea de revizuire a VBER publicată în iulie 2021.

Acum?

Regulamentul actual de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale („VBER”) exclude acordurile verticale încheiate între concurenți de la exceptarea pe categorii, dar prevede în mod specific la art. 2(4) că acordurile de distribuție duală sunt acoperite de regimul de protecție pentru acordurile verticale.

Limita generală a cotei de piață de 30 % prevăzută la art. 3(1) din VBER se aplică, de asemenea, acordurilor de distribuție duală.

 

Viitorul după 1 iunie 2022?

Cu scopul de a restrânge aplicabilitatea regimului de protecție în ceea ce privește acordurile de distribuție duală, Comisia Europeană a propus în iulie 2021 excluderea tuturor schimburilor de informații de la beneficiul exceptării pe categorii pentru distribuția duală, cu excepția cazului în care cota de piață agregată la nivelul comercializării cu amănuntul a părților este mai mică de 10%. În cazul în care această limită a cotei de piață este depășită, orice schimb de informații între părțile la un acord de distribuție duală ar trebui să fie evaluat în conformitate cu normele aplicabile acordurilor orizontale [art. 2(4) și (5) din propunerea de revizuire a VBER]. Cu alte cuvinte, în plus față de limita generală de 30% a cotei de piață, ar fi introdusă o nouă limită de 10% a cotei de piață la nivelul comercializării cu amănuntul pentru schimburile de informații.

Propunerea Comisiei Europene de a introduce această limită suplimentară de 10% a fost puternic criticată.

În observațiile Distribution Law Center cu privire la propunerile de revizuire a VBER și a Orientărilor verticale în contextul consultării publice a Comisiei Europene, se subliniază faptul că alegerea unei limite de 10% cu referire la Comunicarea de minimis este neobișnuită în contextul exceptării pe categorii. În plus, ne-am fi așteptat să găsim aici cel puțin limita de siguranță de 15% aplicabilă acordurilor de comercializare în comun în conformitate cu Orientările orizontale (a se vedea punctele 240-241).

De asemenea, Distribution Law Center a remarcat că introducerea unei limite a cotei de piață pe piața comercializării cu amănuntul din aval este în contradicție cu regimul încă în vigoare, în care cota de piață a cumpărătorului în raport cu limita de 30% din cota de piață este măsurată pe piața de achiziție și nu pe piața din aval. Argumentele în favoarea acestei abordări sunt la fel de aplicabile în contextul distribuției duale. Definirea pieței relevante cu amănuntul și măsurarea corectă a cotelor de piață cu amănuntul este complicată în practică. Necesită o cercetare considerabilă a faptelor, iar pe piețele de vânzare cu amănuntul cu o sferă geografică restrânsă (locală sau regională) cotele de piață pot fi supuse unor fluctuații considerabile, care nu pot fi controlate de părți (deschiderea sau închiderea unui magazin concurent poate plasa părțile deasupra sau sub pragul cotei de piață peste noapte).

În plus, Distribution Law Center a observat că, pentru a măsura corect cota de piață cu amănuntul, este necesar să se includă nu numai produsele furnizorului, ci și toate produsele concurente. Prin urmare, pentru a-și evalua poziția juridică în temeiul exceptării pe categorii, furnizorul ar trebui să aibă acces la informații actualizate și detaliate privind performanța cumpărătorilor săi în ceea ce privește produsele concurente. În opinia Distribution Law Center, acest lucru ar putea declanșa necesitatea schimburilor de informații pe care proiectele actuale le-ar putea considera anticoncurențiale.

În baza motivelor de mai sus, Distribution Law Center a recomandat ca regimul de distribuție duală să nu depindă de nicio limită a cotei de piață și, în orice caz, să nu depindă de o limită atât de dificil de definit precum cea referitoare la piața cu amănuntul. În plus, multe părți interesate au solicitat Comisiei Europene să ofere orientări mai detaliate cu privire la tipurile de informații care pot fi schimbate în cadrul unei relații de distribuție duală.

Ca răspuns la aceste reacții, la 4 februarie 2022, Comisia Europeană a publicat un proiect de secțiune nouă (disponibil și pe site-ul DLC) care urmează să fie inclusă în Orientările verticale revizuite și care se referă la schimbul de informații în cazul distribuției duale. Punctul 9 din proiectul noii secțiuni prevede că „în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (4) literele (a) și (b) din regulament, exceptarea prevăzută la articolul 2 alineatul (1) din regulament se aplică tuturor aspectelor acordului vertical, inclusiv oricărui schimb de informații între părți care este necesar pentru a îmbunătăți producția sau distribuția bunurilor sau serviciilor contractuale”.

Înțelegerea Distribution Law Center este că această nouă formulare elimină implicit limita de 10% a cotei de piață din propunerea VBER. De asemenea, noua secțiune precizează că regulamentul revizuit va include o dispoziție care prevede că, în general, exceptarea pe categorii nu se aplică „schimbului de informații între furnizor și cumpărător care nu este necesar pentru a îmbunătăți producția sau distribuția bunurilor sau serviciilor contractuale de către părți”, eliminând astfel, aparent, limita de piață de 10%, așa cum era prevăzută inițial. .

 

În practică?

Propunerea inițială a Comisiei Europene de a excepta pe categorii schimburile de informații între un furnizor și un distribuitor în cadrul unui acord de distribuție duală, cu condiția ca părțile să dețină o cotă de piață mai mică de 10%, pare să fi fost abandonată. Aceasta a fost înlocuită cu o excludere din propunerea de revizuire a VBER a schimburilor de informații care nu sunt necesare pentru a îmbunătăți producția sau distribuția bunurilor sau serviciilor contractuale.

Evaluare?

Trebuie apreciată ajustarea propunerii de VBER privind schimbul de informații în cazul distribuției duale. Deși Distribution Law Center înțelege că Comisia Europeană este preocupată de faptul că un scenariu de distribuție duală ar putea conduce la rezultate „fals pozitive” (și anume, schimburi de informații care ridică îngrijorări orizontale semnificative, dar care, cu toate acestea, beneficiază de o exceptare pe categorii), introducerea unei limite suplimentare a cotei de piață nu este o modalitate adecvată de a aborda o astfel de îngrijorare. Noul test, în care proiectul de VBER ar acoperi schimburile de informații necesare pentru distribuția duală, reprezintă o îmbunătățire, inclusiv pentru că în proiectul de Orientări verticale revizuite sunt oferite exemple.

 

· Planul este ca versiunea finală a VBER să intre în vigoare pe 1 iunie 2022.

 

Vrei să știi mai multe? Fii pe fază…

Numărând invers până pe 1 iunie 2022, ne propunem să vă oferim actualizări periodice și know-how-ul juridic necesar pentru a pregăti complet afacerea ta pentru viitor. Vă rugăm să verificați și platforma Distribution Law Center (www.distributionlawcenter.com) și pagina noastră LinkedIn pentru mult mai multe informații despre regulile care guvernează acordurile de distribuție, atât din perspectiva dreptului concurenței cât și din perspectiva dreptului comercial.  27 de echipe specializate din tot SEE lucrează din greu pentru a transforma platforma în sursa voastră preferată de îndrumare și informație.

Print Friendly, PDF & Email