Ce?

Așa cum am explicat în alertele de numărătoare inversă anterioare (a se vedea alertele nr. 12, 13 și 14), noțiunile de „vânzări active” (care sunt realizate urmare a țintirii unor anumiți clienți individuali) și „vânzări pasive” (efectuate ca răspuns la cereri nesolicitate de la clienți individuali) sunt esențiale în lumea acordurilor verticale.

În principiu, cumpărătorilor trebuie să li se permită să vândă, atât activ cât și pasiv, după cum consideră ei de cuviință. Acesta este motivul pentru care Regulamentul de exceptare pe categorii („VBER”) califică restricțiile privind teritoriul în care, sau grupurile de clienți către care, cumpărătorul poate efectua vânzări, drept restricții grave și le interzice. Există totuși excepții limitate la calificarea lor ca restricții grave în ceea ce privește distribuția exclusivă, și, într-o mai mică măsură, și în ceea ce privește distribuția selectivă.

Într-un sistem de distribuție exclusivă, furnizorul alocă un teritoriu sau un grup de clienți exclusiv către un distribuitor exclusiv care este apoi protejat împotriva vânzărilor active ale furnizorului sau ale celorlalți distribuitori în teritoriul exclusiv sau către grupul de clienți alocat exclusiv lui. Într-un sistem de distribuție selectivă, furnizorul se obligă să vândă produsele obiect al acordului, fie direct, fie indirect, doar distribuitorilor care îndeplinesc anumite criterii obiective și care nu pot revinde comercianților terți care nu fac parte din sistemul de distribuție selectivă. Distribuitorii selectivi pot totuși vinde către toți consumatorii finali fără nicio restricție.

Un furnizor poate alege modalitatea preferată de distribuire a produselor sale și aceasta se poate realiza printr-un sistem de distribuție exclusivă, un sistem de distribuție selectivă, un model de distribuție deschis care nu este nici exclusiv și nici selectiv sau orice combinație a acestora (atunci când distribuie produsele sale în teritorii diferite).

Dar ce se întâmplă atunci când furnizorul alege să distribuie printr-un sistem de distribuție „hibrid”, adică unul care include atât distribuitori exclusivi cât și distribuitori selectivi, în funcție de teritoriu sau grup de clienți? Această alertă de numărătoare inversă discută modificările introduse de noul VBER în ceea ce privește situațiile în care o interdicție a vânzărilor active și/sau pasive poate fi impusă în cadrul unor sisteme de distribuție „hibridă” ca o modalitate practică de a facilita și proteja mai bine coexistența acestora.

Acum?

În conformitate cu regimul VBER existent, un distribuitor exclusiv este protejat împotriva vânzărilor active, ceea ce face ca distribuitorii din afara teritoriului/grupului de clienți exclusiv le este interzis să urmărească activ efectuarea de vânzări teritoriul/către grupul de clienți alocat distribuitorului exclusiv.

Această protecție se aplică și în cazul sistemelor de distribuție hibride. În vreme ce nu este permisă restricționarea distribuitorilor selectivi în ceea ce privește clienții cărora pot vinde (art. 4(c) din VBER), Orientările Verticale (Orientările) confirmă la par. 56 că un furnizor poate să interzică distribuitorilor săi selectivi să efectueze vânzări active în teritoriile în care furnizorul a desemnat un distribuitor exclusiv.

Această soluție nu se verifică însă și în situația contrară: conform VBER și Orientărilor Verticale, un distribuitor selectiv nu beneficiază de protecție împotriva vânzărilor active sau pasive ale distribuitorilor din afara teritoriului selectiv, indiferent dacă aceștia din urmă sunt distribuitori exclusivi sau distribuitori neautorizați.

Viitorul după 1 iunie 2022?

Atunci când există în paralel atât sisteme de distribuție exclusivă cât și sisteme de distribuție selectivă, noul VBER prevede un cadru care protejează atât sistemele de distribuție selectivă împotriva distribuitorilor exclusivi sau neexclusivi, cât și sistemele de distribuție exclusivă împotriva distribuitorilor selectivi (sistemul protecției inverse).

În special, art. 4(b)(ii) și 4(d)(ii) din VBER permit unui furnizor să își protejeze sistemul de distribuție selectivă dintr-un anumit teritoriu prin restricționarea vânzărilor active și pasive făcute în acel teritoriu către distribuitori neautorizați de către distribuitori exclusivi sau neexclusivi din afara teritoriului respectiv. Ca și înainte, art. 4(c)(i) din VBER păstrează posibilitatea furnizorului de a-și proteja și sistemul de distribuție exclusivă dintr-un anumit teritoriu împotriva vânzărilor active făcute de membrii unui sistem de distribuție selectivă dintr-un alt teritoriu.

În ambele cazuri există posibilitatea de a trece mai departe obligația, ceea ce înseamnă că un furnizor poate cere unui distribuitor exclusiv sau neexclusiv să transmită obligația instituită de art. 4(b)(ii) și 4(d)(ii) din VBER clienților săi și unui distribuitor selectiv să transmită obligația instituită de art. 4(c)(i) din VBER mai departe, clienților săi care au încheiat un acord de distribuție cu furnizorul sau cu o parte căreia furnizorul i-a acordat drepturi de distribuție.

În practică?

De exemplu, un furnizor de ceasuri a instituit un sistem de distribuție exclusivă în statul membru A (prin desemnarea lui B ca distribuitor exclusiv), în vreme ce în toate celelalte state membre funcționează un sistem de distribuție selectivă. Furnizorul poate obliga distribuitorul exclusiv B (și, de asemenea, pe clienții lui B) să nu vândă activ sau pasiv către distribuitori neautorizați din alte state membre (noul art. 4(b)(ii)). În acest mod, distribuitorii selectivi sunt protejați împotriva vânzărilor către distribuitorii neautorizați care activează în teritoriile lor. În același timp, furnizorul poate să impună tuturor membrilor sistemelor sale de distribuție selectivă obligația de a nu vinde activ în statul membru A, protejând astfel teritoriul exclusiv al distribuitorului B (noul art. 4(c)(i), prima liniuță).

Conform noului VBER, distribuitorul exclusiv B ar putea să vândă atât activ cât și pasiv către distribuitori neautorizați din teritoriul selectiv sau din teritoriul său în vederea vânzării ulterioare către distribuitori neautorizați din teritoriul selectiv, fără ca furnizorul să aibă posibilitatea de a proteja distribuitorii selectivi împotriva acestor vânzări..

Evaluare?

Propunerea de art. 4(c)(i) oglindește prevederile din art. 4(b)(ii) și 4(d)(ii), ceea ce permite companiilor să utilizeze pe teritoriul Uniunii Europene modele hibride de distribuție care vor răspunde mai bine nevoilor reale ale respectivelor companii.

Deoarece sistemele de distribuție exclusive erau deja protejate împotriva vânzărilor active, noile articole constituie o noutate majoră în ceea ce privește protejarea sistemelor de distribuție selectivă împotriva vânzărilor active și pasive provenind din teritorii exclusive sau neexclusive.

Per ansamblu, sistemul de protecție inversă instituit indică abordarea mai flexibilă adoptată de către Comisie, abordare care urmărește să faciliteze practic și să protejeze coexistența acestor două sisteme de distribuție și să le protejeze unul de celălalt, asigurându-se că alegerile legal făcute în limitele regulamentului de exceptare nu sunt subminate de simplul fapt că un singur sistem de distribuție nu este utilizat pe tot teritoriul Spațiului Economic European.

Rămâne de văzut cum vor fi aplicate aceste prevederi și cum vor interacționa ele cu celelalte modificări privind vânzările active sau pasive. Poate că noile Orientări vor oferi câteva exemple de implementare în practică a noului cadru.

 

· Planul este ca versiunea finală a VBER să intre în vigoare pe 1 iunie 2022.

 

Vrei să știi mai multe? Fii pe fază…

Numărând invers până pe 1 iunie 2022, ne propunem să vă oferim actualizări periodice și know-how-ul juridic necesar pentru a pregăti complet afacerea ta pentru viitor. Vă rugăm să verificați și platforma Distribution Law Center (www.distributionlawcenter.com) și pagina noastră LinkedIn pentru mult mai multe informații despre regulile care guvernează acordurile de distribuție, atât din perspectiva dreptului concurenței cât și din perspectiva dreptului comercial.  27 de echipe specializate din tot SEE lucrează din greu pentru a transforma platforma în sursa voastră preferată de îndrumare și informație.

Print Friendly, PDF & Email