Anca Buta Muşat, Partener Muşat & Asociaţii, a fost distinsă pentru al doilea an consecutiv cu premiul International Law Office (ILO) Client Choice Awards, pentru expertiza dovedită în domeniul concurenţei, fiind singurul avocat român premiat în această arie de practică.

„Departamentul de concurenţă din cadrul firmei a cunoscut o dezvoltare constantă în ultimii ani, vizibilă atât în volumul mai mare de dosare, cât şi în complexitatea cazurilor asistate. Premiul oferit de ILO reprezintă o nouă confirmare a nivelului înalt de performanţă a echipei Muşat & Asociaţii, mai ales prin prisma faptului că acesta este acordat pe baza aprecierilor făcute de către clienţii noştri”, a spus Anca Buta Muşat, Partener Muşat & Asociaţii şi coordonatoarea departamentului de concurenţă.

Premiile ILO Client Choice se acordă în urma unei cercetări derulate de specialiştii englezi pe un eşantion de peste 2.000 de clienţi şi avocaţi (in-house counsel) din întreaga lume şi au la bază recomandările clienţilor caselor de avocatură, care iau în considerare criterii precum calitatea serviciilor avocaţiale, promptitudinea şi transparenţa onorariilor. În domeniul concurenţei au mai fost premiaţi la nivel internaţional avocaţi de la case de avocatură de renume precum Baker & McKenzie, Clifford Chance sau Freshfields (http://www.internationallawoffice.com/Awards/CC/2011/WinnerSearch.aspx?type=i&filter=advanced&workarea=Competition&jurisdiction=&criteria=&submittype=Search).

Clienţii contactaţi de ILO apreciază capacitatea Ancăi Buta Muşat „de a intui posibilele probleme”, ”oferind soluţii complete şi relevante pentru business”, precum şi „determinarea cu care abordează fiecare caz în parte”, ceea ce le conferă „un sentiment de singuranţă şi de încredere într-un rezultat pozitiv”.

Anca Buta Muşat deţine o experienţă considerabilă în drept concurenţial, asistând corporaţii naţionale şi multinaţionale de renume în faţa Comisiei Europene şi a Consiliului Concurenţei, în cadrul procedurilor de investigaţie, inspecţii inopinate şi audieri în faţa plenului autorităţii de concurenţă. De asemenea, oferă asistenţă juridică în toate aspectele legate de scheme de ajutor de stat, contracte de servicii publice, înţelegeri sau practici concentrate şi/sau poziţie dominantă. Printre tranzacţiile în care a fost implicată se numără consilierea Enel asupra tuturor aspectelor de drept concurenţial aferente achiziţiei Electrica Muntenia Sud, asistenţa acordată Ministerului Economiei şi Comerţului în legătură cu pregătirea documentaţiei necesare restructurării datoriilor de un miliard de euro ale Termoelectrica, asistarea RePower în ceea ce priveşte notificarea concentrării economice survenite în urma achiziţiei Elcomex, asistarea SABMiller în aspectele de drept concurenţial aferente achiziţiei Bere Azuga, precum şi consilierea unui portofoliu larg de corporaţii multinaţionale precum Eli Lilly, GSK, Hoffman La Roche, Novartis, Lundbeck, Generali Holding, General Electric, PPF Partners, Electrolux, KBC Bank, SBS Broadcasting, Jones Apparel, Visa International Service Association, Intel în diverse probleme de concurenţă şi antitrust.

Expertiza sa în domeniul concurenţei este recunoscută şi de publicaţiile internaţionale de prestigiu în domeniul juridic, Chambers & Partners şi PLC-Which Lawyer?, care o recomandă în topul specialiştilor din România în această arie de expertiză.

Print Friendly, PDF & Email