Avertizarea timpurie definită prin dispozițiile art. 5 pct. 51 din forma actuală a Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență (denumită în continuare „Legea nr. 85/2014”) ca reprezentând alertarea asupra existenţei unor circumstanţe care ar putea da naştere stării de dificultate sau de insolvenţă a debitorului şi care îi pot semnala acestuia necesitatea de a acţiona fără întârziere şi/sau furnizarea, cu titlu gratuit, a unor informaţii cu privire la soluţii de redresare” a fost introdusă prin Legea nr. 216/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2014 şi a altor acte normative (denumită în continuare „Legea nr. 216/2022”).

Practic, legiuitorul a urmărit prevenirea falimentării debitorilor aflați în dificultate financiară prin trasarea unui sistem de reguli susceptibil să genereze un program preventiv care să permită restructurarea activităților întreprinderilor și întreprinzătorilor din spațiul Uniunii Europene.

Noile reguli propuse au fost transpuse în legislația românească ca urmare a reglementării lor prin Directiva (UE) 2019/1023 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie și decăderile, precum și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie și de modificare a Directivei (UE) 2017/1132 (denumită în continuare Directiva).

Forma actuală a Legii nr. 85/2014 detaliază mijloacele de avertizare timpurie, facând trimitere la (i) alerta organului fiscal în cazul neexecutării de către profesioniști a unor obligații față de bugetul de stat, față de bugetul asigurărilor sociale de stat sau față de bugetul asigurărilor de şomaj, (ii) informarea şi îndrumarea prin intermediul paginilor de internet ale anumitor ministere, (iii) îndrumarea şi asistenţa oferite prin liniile telefonice puse la dispoziția profesioniștilor interesați de accesarea unor soluții de redresare etc.

Astfel, profesioniştii, cu excepţiile prevăzute expres de norma specială, sunt:

  • alertaţi de către organul fiscal cu privire la neexecutarea unor obligaţii şi le sunt puse la dispoziţie gratuit informaţii cu privire la soluţiile de redresare prevăzute de lege prin intermediul unei pagini de internet;

 

  • sunt alertaţi prin intermediul unei notificări de alertă transmise în mod automat prin sistemul de comunicare electronică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă dezvoltat de Ministerul Finanţelor/Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în legătură cu neexecutarea obligaţiilor către bugetul de stat, către bugetul asigurărilor sociale de stat sau către bugetul asigurărilor de şomaj.

În plus, legiuitorul a stabilit și că Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului

  • pune la dispoziţia publicului pe pagina sa de internet, într-o secţiune dedicată informării şi îndrumării în domeniul avertizării timpurii:

 

  1. informaţii detaliate cu privire la avertizarea timpurie şi rolul acesteia de a semnala debitorului necesitatea de a acţiona fără întârziere;
  2. indicatori pentru o evaluare generală a situaţiei financiare, în vederea diagnosticării stării de dificultate sau a insolvenţei, utilizând programe de diagnosticare disponibile;
  3. informaţii sistematizate şi prezentate într-un format uşor de utilizat privind soluţii de redresare, inclusiv procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, având ca efect şi descărcarea de obligaţii;
  4. lista practicienilor în insolvenţă şi a autorităţilor şi organismelor care exercită supravegherea acestora;
  5. informaţii privind programe şi alte facilităţi de sprijin.

 

  • începând cu 17.07.2023, va pune la dispoziţie o linie telefonică de îndrumare şi asistenţă în domeniul avertizării timpurii, pentru o evaluare generală a afacerii în vederea accesării unor soluţii de redresare;

 

  • poate înfiinţa o reţea de consultanţi, care pot fi şi din domeniul privat şi/sau iniţia, cu implicarea asociaţiilor reprezentative ale mediului de afaceri, formarea unei reţele de mentori în domeniul avertizării timpurii.

Evident, instrumente de avertizare timpurie pot fi dezvoltate şi de entităţi private, legiuitorul nelimitând sfera expeditorilor acestor informații absolut vitale pentru profesioniști.

Sistemul de avertizare rapidă și informațiile online care ar putea să evidențieze orice probabilitate de insolvență prin alerte atunci când anumite plăți nu sunt efectuate, prin servicii de consiliere publică și privată, prin stimulente pentru terți, cum ar fi contabilii și autoritățile fiscale și de securitate socială, pentru a semnaliza potențiale probleme etc. este susceptibil de a susține un program preventiv care să permită profesioniștilor, cu excepțiile prevăzute de lege, restructurarea finanțelor lor spre a evita falimentul, pe de o parte, dar și menținerea locurilor de muncă și continuarea activității de afaceri, pe de altă parte.

Mecanismul avertizării timpurii împreună cu procedurile de prevenție reglementate prin forma actuală a Legii nr. 85/2014 sunt menite să contribuie la oferirea unei șanse profesioniștilor aflați în dificultate financiară, inclusiv să le reamintească de posibilitatea accesării medierii. Astfel, persoanele fizice sau juridice alertate pot notifica organul fiscal cu privire la intenţia lor de mediere, anexând la notificare documente şi informaţii care să susţină situaţia lor economică şi financiară sau pot accesa facilităţile fiscale în vigoare.

Până în prezent, din informațiile pe care le deținem raportându-ne la datele publice disponibile, alertarea asupra existenței unor circumstanțe care ar putea da naștere stării de dificultate sau de insolvență a unui profesionist și care îi pot semnala acestuia necesitatea de a acționa fără întârziere sau furnizarea, cu titlu gratuit, a unor informații cu privire la diverse soluții de redresare nu a fost implementată, chiar dacă modificările Legii nr. 85/2014 aduse prin Legea nr. 216/2022 au intrat în vigoare încă din iulie 2022.

Procedura de comunicare a notificărilor de alertă, incluzând cuantumul obligațiilor restante ce atrage emiterea mesajului de alertă, pe categorii de debitori stabilite potrivit legislației fiscale, data emiterii primului mesaj de alertă şi, dacă este cazul, frecvența mesajului de alertă şi formatul acestuia, urmează a se reglementa prin normele Codului de procedură fiscală.

Avertizarea debitorului printr-unul sau mai multe instrumente de avertizare timpurie clare și transparente care să permită detectarea circumstanțelor care ar putea da naștere probabilității insolvenței și care pot semnala debitorilor necesitatea de a acționa fără întârziere va avea un rol deosebit de important la data la care mecanismul va fi operaționalizat.

Chiar dacă, până în prezent, acest mecanism nu a fost pus în funcțiune, autorităţile române beneficiază de asistenţă tehnică acordată de Comisia Europeană prin proiectul intitulat „Instrumente de avertizare timpurie şi cadre de restructurare preventivă în România” derulat în cadrul Programului de Sprijin pentru Reforme Structurale.

Cum de altfel se întâmplă și în alte state ale Uniunii Europene, spre exemplu, in Letonia unde Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în cooperare cu Comisia Europeană (Direcția Generală pentru Sprijinirea Reformei Structurale) și un consorțiu de experți în domeniul financiar, juridic și al comunicării au finalizat un proiect de evaluare a resurselor de informare privind dificultățile financiare la care pot avea acces persoanele interesate.

(Sursa: https://www.ebrd.com/news/2023/latvia-has-a-new-action-plan-to-support-public-in-resolving-financial-distress.html).

Proiectul, finanțat de Uniunea Europeană, are ca scop sprijinirea bunăstării financiare a populației letone în contextul presiunilor inflaționiste actuale din țară.

S-a constatat că un număr important de persoane interesate au căutat în trecut informații privind gestionarea dificultăților financiare, însă paleta acestor informații este una redusă.

În acest context, se urmărește implementarea unui nou plan de acțiune emis de Ministerul Justiției, prin intermediul căruia părțile interesate vor avea acces la un site de informare guvernamental pentru a identifica oportunități și informații disponibile pentru gestionarea dificultăților financiare.

Proiectul în discuție atinge două subiecte strâns legate între ele, respectiv educația financiară și avertizarea timpurie și propune următoarele:

  • consolidarea cooperării între instituțiile guvernamentale pentru a implementa activitățile de comunicare într-o manieră omogenă, coordonată;
  • elaborarea unui conținut accesibil publicului țintă;
  • utilizarea atât a canalelor de comunicare digitale, cât și a celor nedigitale;
  • prezentarea de proiecte care urmează să fie puse în aplicare la nivel local, dar și în instituții de stat etc.;
  • realizarea unei campanii de sensibilizare pentru a se asigura că informațiile despre materialele disponibile ajung la publicul larg.

Așa cum se poate cu ușurință observa atât în România, cât și în alte țări membre, noua abordare a Uniunii Europene este aceea de a încuraja întreprinderile/profesioniștii să acționeze din timp pentru a preveni sau a face față oricăror dificultăți financiare, dar și pentru a-și îmbunătăți perspectivele de redresare cu succes în piața în care activează.

În aceste condiții, nu mai rămâne decât reglementarea procedurii de comunicare și implementarea ei la nivelul instituțiilor publice din țară în așa manieră încât, până în iulie 2023, să beneficiem de aceste mijloace adecvate de avertizare timpurie prevăzute de actualele norme speciale ale insolvenței.

 

Autori:

Mihai Popa – Deputy Managing Partner, Mușat & Asociații

Roxana Diaconescu – Senior Associate, Mușat & Asociații

Print Friendly, PDF & Email