Anca a participat în multiple arbitraje internaționale administrate în baza principalelor reguli instituționale, din domenii precum construcții și infrastructură, energie, privatizare sau comerț internațional și a fost implicată în proceduri complexe având ca obiect anularea sentințelor arbitrale.
De asemenea, activitatea sa presupune asistență juridică și reprezentare în fața instanțelor naționale, în materii de drept civil și comercial, dar și în proceduri în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
A reprezentat unul dintre cei mai mari producători de energie din România, în două arbitraje complexe cu o valoare a disputei de peste 30 de milioane de EUR, derivate dintr-un proiect de interes național vizând reabilitarea uneia dintre cele mai mari hidrocentrale din România și implicând multiple elemente sofisticate din domeniul energiei.
A reprezentat un important furnizor și trader de energie, în cadrul unui arbitraj complex derivat din contracte internaționale de vânzare de energie, implicând aspecte complexe cu privire la interpretarea și executarea contractelor internaționale de tip EFET, precum și elemente guvernate de drept substanțial german sau bulgar. Arbitrajul s-a desfășurat în baza Regulilor Institutului German de Arbitraj (DIS), având sediul arbitrajului Paris.
A acordat asistență juridică și reprezentare uneia dintre principalele instituții ale Guvernului României, într-o procedură internațională complexă de anulare a unei sentințe arbitrale, izvorând dintr-un contract de privatizare a unei societăți de energie în fața Curții de Apel Paris.
A acordat asistență juridică unei personalități marcante din mediul economic românesc, în cadrul unei proceduri în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, implicând probleme de drept sofisticate determinate de încălcarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la proprietate, precum și a dreptului la respectarea vieții private și de familie.
A reprezentat un important furnizor și trader de energie, într-un arbitraj internațional complex în fața Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, derivat dintr-un contract internațional de vânzare de energie, implicând multiple aspecte contractuale și legale sensibile.
A asistat juridic una dintre cele mai tehnologizate companii de construcții din România, într-o procedură pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare privind dispozițiile legale în domeniul achizițiilor publice în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene.
A asistat juridic și reprezentat o importantă companie producătoare și distribuitoare de produse farmaceutice într-o dispută complexă în valoare de peste 2 milioane RON, care a implicat recuperarea unor prejudicii izvorând din contracte de cesiune de creanță și garanții mobiliare.
A reprezentat o reputată companie de transport din Danemarca, într-un litigiu național derivat dintr-un contract de transport internațional și implicând multiple elemente guvernate de legislația daneză și germană.
We have been informed that some of you have recently received unsolicited emails from a fake email address claiming to represent our law firm. We would like to emphasize that these messages do not come from us and have nothing to do with our work. For your safety, please do not open these emails and do not provide any personal or confidential information.
If you have received such messages, we recommend that you report them as spam and contact us directly at the official email address (general@musat.ro) or at our phone number - 021.202.59.00.
We are looking very seriously into this situation and are investigating it together with the competent authorities to prevent such incidents in the future. Thank you for your understanding and cooperation!
Am fost informați că, recent, unii dintre voi ați primit emailuri nesolicitate de la o adresă de email falsă care pretinde a reprezenta firma noastră de avocatură. Dorim să subliniem că aceste mesaje nu provin de la noi și nu au nicio legătură cu activitatea noastră. Pentru siguranța dumneavoastră, vă rugăm să nu deschideți aceste emailuri și să nu furnizați informații personale sau confidențiale.
Dacă ați primit astfel de mesaje, vă recomandăm să le raportați ca spam și să ne contactați direct la adresa oficială de email (general@musat.ro) sau la numărul nostru de telefon - 021.202.59.00.
Luăm foarte în serios această situație și investigăm împreună cu autoritățile competente pentru a preveni astfel de incidente pe viitor. Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare!