Mușat & Asociații este întotdeauna cu un pas înainte în ceea ce privește evoluția cadrului legislativ și a mediului de afaceri, anticipând nevoile clienților și acționând că un deschizător de drumuri în domeniu.

Arii de practică

Drept Farmaceutic și Medical
Proprietate Intelectuală
Protecția Consumatorului
Concurență și Antitrust
Drept Societar și Comercial


Dan Minoiu are o experiență profesională extinsă, perioadă în care a asistat numeroase societăți care activează în domenii reglementate, inclusiv companii farmaceutice, producători de dispozitive medicale, clinici și spitale private, companii din domeniul IT, precum și din domeniile FMCG, asigurări și agricultură.

Clienții îl apreciază pe Dan pentru cunoștințele sale aprofundate în ceea ce privește complexitatea cadrului de reglementare al acestor domenii și pentru consultanța juridică orientată către afaceri. A consiliat numeroase companii internaționale și naționale în legătură cu probleme legate de fuziuni și achiziții, transferuri de afaceri, precum și în legătură cu aspecte de reglementare, comerciale, de acces pe piață, de răspundere pentru produse, de litigii și de conformitate privind furnizarea și promovarea produselor și serviciilor pe piața din România. Dan a reprezentat numeroși clienți în cazuri de referință în fața autorităților și instanțelor competente.

În 2024, Dan a fost desemnat Regulatory Advisor of the Year în EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa), una dintre cele mai prestigioase recunoașteri din sectorul life sciences, fiind și nominalizat de reputatele directoare juridice LMG Life Sciences și Managing IP printre avocații europeni de elită în categoriile Product Liability Lawyer of the Year și IP Practitioner of the Year.

Dan este în mod frecvent lector pe diverse teme din domenii precum cel farmaceutic și al proprietății intelctuale, precum și în legătură cu aspecte de conformitate, publicând numeroase articole pe aceste subiecte.

  • Educație
  • Limbi
  • Calificări și Carieră
  • Mandate
  • Afilieri
  • Distincții
  • Experiență în practica juridică: 16 ani
  • Experiență în cadrul Muşat & Asociaţii: 14 ani
  • Deputy Managing Partner: 2024 – prezent
  • Partner: 2020 – 2024
  • Managing Associate, Mușat & Asociații: 2015 – 2019
  • Senior Associate, Mușat & Asociații: 2010 – 2015
  • (2010) - Admis ca avocat definitiv, Baroul București
  • (2008) - Admis în profesia de avocat, Baroul București
(2007) – Diplomă de Licență, Universitatea din București, Facultatea de Drept
  • Engleză
  • Germană
  • Română

A asistat unul dintre cele mai mari lanțuri de farmacii din Europa Centrală în legătură cu aspecte contractuale și de reglementare privind achiziția cu succes a celui mai mare distribuitor angro de medicamente și a unui lanț de mai mult de 600 de farmacii, inclusiv în legătură cu aspecte privind distribuția, furnizarea și/sau compensarea de medicamente, dispozitive medicale, cosmetice și suplimente alimentare.

A consiliat un important grup farmaceutic din Europa în legătură cu numeroase aspecte juridice precum accesul pe piață, evaluarea tehnologiilor medicale, prețul și compensarea medicamentelor și implementarea unor proiecte educaționale și de promovare, redactarea și încheierea de diverse contracte cu profesioniștii din domeniul sănătății, cu organizații din sectorul de sănătate/profesionale și cu alți parteneri contractuali, în legătură cu sponsorizarea profesioniștilor din domeniul sănătății, a instituțiilor medicale și a evenimentelor științifice/educaționale, precum și în legătură cu implementarea codurilor internaționale de conduită și în legătură cu diverse training-uri de conformitate destinate angajaților.

A consiliat un producător internațional de echipamente electrice în legătură cu protecția drepturilor de proprietate intelectuală în România, în litigiile privind utilizarea online neautorizată a mărcilor de către terți, dezvoltând strategia juridică pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală ale proprietarului mărcii la nivel national.

A asistat o asociație de afaceri importantă activă pe piața de produse pentru protecția a plantelor în legătură revizuirea și actualizarea celor mai importante reglementări din acest domeniu foarte specializat, în conformitate cu legislația Europeană și cu cele mai recente practice ale autorităților Uniunii Europene.

A asistat două companii farmaceutice internaționale în legătură cu transferul diviziei BioScience, inclusiv în legătură cu aspecte de reglementare privind transferul autorizaţiilor de punere pe piaţă, distribuția de medicamente, sistemul de farmacovigilență şi alte asemenea aspecte contractuale și de reglementare.

A asistat o companie farmaceutică de cercetare în legătură cu numeroase aspecte de reglementare, conformitate și răspundere a produsului, inclusiv încheierea de contracte de distribuție angro, donația de medicamente și dispozitive medicale, rambursarea și promovarea medicamentelor, privind încheierea de acorduri de intrare gestionată pentru medicamentele sale cheie și extinderea operațiunilor sale de afaceri în România.

A asistat o companie internațională din domeniul IT în legătură cu aspecte societare, contractuale, de proprietate intelectuală, concurență neloială și comerciale privind structurarea activităților din România precum și în legătură cu desfășurarea operațiunilor zilnice.

A asistat o companie farmaceutică inovatoare în legătură cu recuperarea cu succes a taxei clawback plătite la bugetul de stat pentru medicamentele vândute pe piața din România, precum și cu privire la evaluări ale tehnologiei medicale, prețuri, rambursări și alte aspecte de reglementare și conformitate care țin de activitatea sa de business.

  • Membru fondator al Asociației Române de Dreptul Concurenței, din 2022
  • Membru al Ligue Internationale du Droit de la Concurrence, din 2022
  • Membru al Uniunii Naționale a Barourilor din România, din 2008
  • Regulatory Adviser of the Year in EMEA, LMG Life Sciences, 2024
  • Nominalizat în categoria Product Liability Lawyer of the Year in EMEA, LMG Life Sciences, 2024, 2023
  • Nominalizat în categoria IP Practitioner of the Year, Managing IP, 2024
  • Coautor ”Pharma Legal Handbook for Romania”, ediția 2019, publicată de Pharma Boardroom
  • Coautor “Medicinal product regulation and product liability in Romania”, edițiile din 2018, 2017 și 2016, publicată de Thomson Reuters (Practical Law UK) & Westlaw
  • Coautor “Pharmaceutical IP and competition law in Romania: overview”, ediția din 2018 publicată de Thomson Reuters
  • Coautor “Medicinal Product Reimbursement in Romania”, 2015, International Journal of Law and Medicines, Editura Yorkhill Law
  • Contributor al unor anuare și buletine informative pentru diverse directoare și ghiduri juridice