Ștefan a obținut rezultate remarcabile în proiecte importante care au inclus asistență (conformitate, reglementare și investigații interne) pentru companii în vederea evitării sau prevenirii urmăririi penale, în probleme care au inclus infracțiuni de corupție, infracțiuni economice, drept aviatic, drept energetic, proprietate intelectuală sau achiziții publice.
Realizările lui Ștefan au condus la câștigarea titlurilor Rising Star in White Collar Crime, acordat de către Legal 500 – Ediția 2024 și Rising Star pentru 2021, acordat de către Euromoney Legal Media Group, parte a grupului IFLR1000, cât și a premiului Avocat de Top în drept penal la Gala Avocați de Top 2022, organizată de Finmedia și de revista Piața Financiară.
A reprezentat cu succes una dintre cele mai mari societăți din domeniul petrolier într-un dosar deosebit de complex, implicând infracțiuni de evaziune fiscală, de spălare a banilor, măsuri asiguratorii aplicate asupra bunurilor și acțiunilor societății, având un prejudiciu estimat la peste 700.000.000 EUR.
A asistat și a reprezentat un producător mondial de top de produse electrocasnice, într-un dosar penal având ca obiect infracțiuni săvârșite de către angajați pe durata grevei declanșate în cadrul uneia dintre sucursalele companiei.
A acordat asistență juridică și a reprezentat una dintre cele mai mari bănci din sistemul bancar național, în legătură cu o investigație complexă, cu un prejudiciu estimat la peste EUR 70 milioane.
A asistat și a reprezentat una dintre cele mai mari companii de pe piața de energie electrică și gaz din România, în diferite dosare penale complexe, atât în fața organelor de cercetare penală, precum și a instanțelor penale, implicând, de asemenea, încheierea unor tranzacții complexe ale cererilor de despăgubire.
A reprezentat una dintre autoritățile aeronautice din România, într-un dosar penal cercetat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în legătură cu un accident aviatic ce a avut loc în România.
A reprezentat liderul mondial în domeniul sistemelor de cablare și tehnologiei de cablu, într-un dosar penal complex în fața organelor de cercetare penală, care a implicat încheierea unor tranzacții complexe privind despăgubirile pretinse cu o valoare de peste EUR 40 milioane.
A oferit asistență juridică și a reprezentat cel mai mare retailer din România (afiliat al unei corporații europene de top), în legătură cu un dosar penal complex rezultat în urma acuzațiilor de corupție privind o tranzacție comercială și imobiliară de mare anvergură.
A asistat și a reprezentat un dealer național de autocamioane și, totodată, a unuia dintre cei mai importanți dealeri de automobile, în diverse investigații complexe în fața autorităților de cercetare penală, implicând acuzații de evaziune fiscală.
We have been informed that some of you have recently received unsolicited emails from a fake email address claiming to represent our law firm. We would like to emphasize that these messages do not come from us and have nothing to do with our work. For your safety, please do not open these emails and do not provide any personal or confidential information.
If you have received such messages, we recommend that you report them as spam and contact us directly at the official email address (general@musat.ro) or at our phone number - 021.202.59.00.
We are looking very seriously into this situation and are investigating it together with the competent authorities to prevent such incidents in the future. Thank you for your understanding and cooperation!
Am fost informați că, recent, unii dintre voi ați primit emailuri nesolicitate de la o adresă de email falsă care pretinde a reprezenta firma noastră de avocatură. Dorim să subliniem că aceste mesaje nu provin de la noi și nu au nicio legătură cu activitatea noastră. Pentru siguranța dumneavoastră, vă rugăm să nu deschideți aceste emailuri și să nu furnizați informații personale sau confidențiale.
Dacă ați primit astfel de mesaje, vă recomandăm să le raportați ca spam și să ne contactați direct la adresa oficială de email (general@musat.ro) sau la numărul nostru de telefon - 021.202.59.00.
Luăm foarte în serios această situație și investigăm împreună cu autoritățile competente pentru a preveni astfel de incidente pe viitor. Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare!