Mușat & Asociații este întotdeauna cu un pas înainte în ceea ce privește evoluția cadrului legislativ și a mediului de afaceri, anticipând nevoile clienților și acționând că un deschizător de drumuri în domeniu.

Curtea de Apel București a admis excepția de nelegalitate a Ordinului prin care UCMR a fost desemnată drept colector al timbrului muzical

Curtea de Apel Bucureşti a admis recent excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 2823/1566/2003 emis de Ministerul Culturii şi Cultelor şi Ministerul Finanţelor Publice, Anexa 4 pct. 3, prin care Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR) era desemnată ca unitate beneficiară a timbrului muzical instituit de Legea nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric şi al artelor plastice.

Acest litigiu a ajuns pe rolul instanţelor în urma acţiunii intentate de către UCMR împotriva CAT Music, unul dintre cei mai mari producători de înregistrări muzicale din România, pentru recuperarea presupuselor debite restante derivate din obligaţia de plată a timbrului muzical.

În urma contestării cu succes de către CAT Music a calităţii UCMR de beneficiar al timbrului muzical, aceasta din urmă ar putea pierde în mod definitiv această calitate şi implicit dreptul de a încasa timbrul muzical pentru produsele muzicale comercializate în România, urmând a fi nevoită să fie reautorizată în acest sens, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 35/1994. De această hotărâre ar profita nu numai CAT Music, ci toţi producătorii de înregistrări muzicale din România, UCMR lansând împotriva acestora o luptă legală activă pentru colectarea timbrului muzical. Dosarul în care se judecă fondul cauzei se află în faza apelului, CAT Music reuşind, de asemenea, în primă instanţă să obţină respingerea acţiunii intentate de către UCMR.

Echipa de avocaţi care a asistat CAT Music în acest litigiu precum și în alte litigii promovate de UCMR, reuşind printre altele să demonstreze nelegalitatea Ordinului nr. 2823/1566/2003 emis de Ministerul Culturii şi Cultelor şi Ministerul Finanţelor Publice, face parte din departamentele de dreptul proprietăţii intelectuale şi de contencios administrativ şi fiscal ale societăţii de avocatură Muşat & Asociaţii. Printre aceștia se numără Anca Buta Mușat, Viorel Dinu, Paul George Buta și Andrei Georgescu.

Despre MUŞAT & ASOCIAŢII

MUŞAT & ASOCIAŢII este una dintre primele case de avocatură înfiinţate în România, după 1 ianuarie 1990. Având 17 parteneri şi peste 100 de avocaţi şi consilieri, MUŞAT & ASOCIAŢII oferă servicii de consultanţă în toate sectoarele avocaturii de business, incluzând fuziuni & achiziţii, privatizări, drept bancar, energie & resurse naturale, concurenţă, drept societar, telecomunicaţii & IT, dreptul muncii, fiscalitate, pieţe de capital, drept imobiliar, dreptul mediului, litigii & arbitraje comerciale.

MUŞAT & ASOCIAŢII este recunoscută ca fiind unul dintre pilonii avocaturii de business din România, iar publicaţiile internaţionale de specialitate (Chambers & Partners, International Financial Law Review, Legal 500, Practical Law Company etc.) recomandă cu regularitate firma ca fiind unul din liderii pieţei avocaţiale, mulţi dintre avocaţii firmei fiind la rândul lor nominalizaţi de aceste publicaţii ca făcând parte din elita avocaturii de business din România.

În luna aprilie 2013, Muşat & Asociaţii a fost desemnată „Casa de avocatură a anului în România”, în cadrul ceremoniei IFLR European Awards ce a avut loc la Londra, în prezenţa a peste 200 de reprezentanţi ai celor mai mari case de avocatură din Europa, fiind pentru a doua oară în ultimii trei ani când Muşat & Asociaţii îşi adjudecă acest valoros premiu, după distincţia primită în 2011, anul în care România a fost inclusă pentru prima dată în lista ţărilor nominalizate pentru premiile International Financial Law Review (IFLR).

De asemenea, în anul 2012, MUŞAT & ASOCIAŢII a fost recompensată cu premiul Gold Award la categoria „Best Central and Eastern Europe Law Firm 2012”, distincţie acordată de International Legal Alliance Summit & Awards 2012, pentru rezultatele excelente înregistrate pe piaţa din România de echipa MUŞAT & ASOCIAŢII, atât în ceea ce priveşte portofoliul de mandate în practica de fuziuni & achiziţii, cât şi în ceea ce priveşte strategia de dezvoltare a firmei.

Totodată, renumita publicaţie Chambers Europe a decernat firmei MUŞAT & ASOCIAŢII trofeul „Romanian Law Firm of the Year“, pentru casa de avocatură cu cele mai bune performanţe în România, în cadrul galei „Chambers Europe Awards for Excellence 2011”.

MUŞAT & ASOCIAŢII acordă în mod regulat consiliere juridică celor mai cunoscute şi respectate corporaţii din România, inclusiv o treime din Top 100 şi jumatate din Top 500 mari companii, precum şi instituţiilor publice şi financiare locale în tranzacţii corporative şi financiare sofisticate şi în proceduri complexe de rezolvare a disputelor. Portofoliul firmei cuprinde peste 2.500 clienţi, majoritatea din categoria investitorilor străini printre care: Enel SpA, GDF Suez, Rompetrol, Colas, European Investment Bank, RBS (Royal Bank of Scotland), ING Bank, Fortis Bank, KBC Bank, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, BNP Paribas, OTP Bank, Panalpina, Eli Lilly, GlaxoSmithKline, Novartis, Roche, Abbott, General Electric, General Motors, Microsoft, Intel, Oracle, Google, AON, Amazon.com, AT&T, Nokia, Alcatel – Lucent, Telecom Italia, Thyssen Krupp, Generali, AFI Europe, Electrolux, Caterpillar, Monsanto, Deutsche Bahn, SAB Miller etc.