Mușat & Asociații este întotdeauna cu un pas înainte în ceea ce privește evoluția cadrului legislativ și a mediului de afaceri, anticipând nevoile clienților și acționând că un deschizător de drumuri în domeniu.

Echipa de drept penal a casei de avocatură Mușat & Asociații obţine definitiv achitarea lui Ludovic Orban într-un dosar de corupție

Echipa de drept penal a casei de avocatură Mușat & Asociații a câștigat definitiv litigiul în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție în care Ludovic Orban, președintele principalului partid de opoziție, a fost acuzat de DNA cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite. Decizia de achitare pronuţată de Înalta Curte de Casație și Justiție este definitivă. Completul de 5 judecători a respins apelul DNA şi a menţinut decizia de achitare dispusă anterior de către un alt complet de la Instanţa Supremă.

Acest succes se adaugă numeroaselor victorii obținute de casa de avocatură Mușat & Asociații în beneficiul clienților săi, printre care și personalități ce ocupa diverse funcții și demnitați publice, senatori, deputați, magistrați, aleși locali, care au fost, de-a lungul anilor, reprezentați cu succes de firma de avocatură.
Echipa Mușat & Asociații implicată în acest litigiu a fost coordonată de Liviu Togan, Partner. Din echipă au facut parte avocații Adrian Chirvase, Senior Associate și Doru Schipor, Associate.
“Suntem încântați de faptul ca soluția pronunțată de instanța de judecată a fost în favoarea clientului nostru. Succesul obținut reprezintă rezultatul implicării echipei într-un litigiu complex care durează de aproximativ doi ani.”, a afirmat Liviu Togan, coordonatorul echipei de drept penal din cadrul Mușat & Asociații.