Legislaţia europeană în vigoare protejează salariaţii în cazul restructurărilor şi externalizărilor, existând obligaţia de preluare a angajaţilor, deşi legea din România generează confuzii în rândul companiilor.
„Transferul de întreprindere este o noţiune relativ nouă în legislatia noastră şi, din acest motiv, prea puţin cunoscută de către angajatorii din România. Noţiunea de “transfer”, aşa cum este definită de către legea română, poate induce în eroare angajatorii, în special în cazul externalizării de servicii care nu implică vânzarea activelor folosite pentru prestarea serviciilor respective, iar aceasta confuzie poate fi sursa unor numeroase litigii atât cu salariaţii cât şi cu sindicatele şi, de asemenea, poate duce la aplicarea de amenzi de către autorităţile de muncă ca urmare a nerespectării de către angajatori a procedurii speciale aplicabile transferului de întreprindere”, a spus Ana Maria Plăcintescu, Partner Muşat & Asociaţii şi coordonatorul departamentului de dreptul muncii, în cadrul seminarul pe tema “Legislaţie şi Relaţii Industriale”, organizat de HR Club.
În cadrul Muşat & Asociaţii volumul activităţii pe dreptul muncii a înregistrat în acest an o creştere de 25%, asistenţa juridică a firmei fiind solicitată în special în probleme legate de restructurările de personal, litigii de muncă. Departamentul de dreptul muncii este coordonat de Ana Maria Plăcintescu şi include peste 10 avocaţi care oferă consultanţă juridică în restructurări, negocierea contractelor de concediere colectivă, litigii, inspecţia muncii sau formare profesională. Expertiza firmei în domeniul muncii include numeroase proiecte de anvergură pentru companii de renume precum Michelin, L’Oreal, Unilever sau Enel. De asemenea, expertiza Muşat & Asociaţii în dreptul muncii este recomandată în mod repetat de prestigioasele publicaţii internaţionale PLC – Which Lawyer? şi Chambers Europe.
Despre Transferul de Întreprindere
Noţiunea de “transfer” este definită de Legea nr.67/2007 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora (Legea 67/2007) ca reprezentând “trecerea din proprietatea [s.n.] cedentului în proprietatea cesionarului a unei întreprinderi, unităţi sau a unor părti ale acestora, având ca scop continuarea activităţii principale sau secundare, indiferent dacă urmareşte sau nu obţinerea unui profit”.
Citind acesta definiţie, un angajator de bună credinţă care doreşte să-şi externalizeze o parte din activităţi fără să vândă însă activele aferente desfăşurarii respectivelor activităţi ci doar sa le închirieze către societatea care va asigura serviciile prin outsourcing ar putea avea impresia ca prin acesta externalizare a serviciilor nu se realizeaza un “transfer de intreprindere” deoarece în urma acestei operaţiuni nu se va transfera un drept de proprietate.
Aceasta impresie ar putea fi însă eronată deoarece, conform normelor comunitare aplicabile, aşa cum acestea au fost interpretate de către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, pentru a avea loc un “transfer de întreprindere” nu este obligatoriu să se transfere un drept de proprietate şi, în consecinţă, este posibil sa existe un transfer de întreprindere chiar dacă activele aferente activităţii externalizate vor fi doar închiriate către prestatorul extern.
