Mușat & Asociații este întotdeauna cu un pas înainte în ceea ce privește evoluția cadrului legislativ și a mediului de afaceri, anticipând nevoile clienților și acționând că un deschizător de drumuri în domeniu.

Mihai Popa, Deputy Managing Partner și Coordonator al Departamentului de Restructurare și Insolvență din cadrul Mușat & Asociații, lector în cadrul Conferinței Naționale de Insolvență

Institutul Național de Pregătire a Practicienilor în Insolvență (INPPI), în parteneriat cu Institutul Național al Magistraturii (INM) și editura Universul Juridic a organizat în data de 19 mai 2022 Conferința Națională de Insolvență, eveniment cu tradiție care aduce în prim plan cele mai relevante și de actualitate subiecte din domeniul insolvenței.

Aula Magna a INM a găzduit și în acest an nume sonore ale practicii de insolvență și restructurare, practicieni reputați, dublați de cei mai respectați teoreticieni ai acestei bresle: cadre didactice universitare, judecători, practicieni în insolvenţă, precum şi reprezentanţi ai celor mai importanți jucători implicați în procesul insolvenţei.

Discuţiile, argumentaţiile prevederilor cu caracter de noutate şi prezentările celor 12 lectori au îmbinat aspecte teoretice şi practice utile practicienilor în insolvenţă în desfășurarea activității lor la cele mai înalte standarde.

În cadrul lucrărilor conferinţei a luat cuvântul Mihai Popa, Deputy Managing Partner și Coordonator al Departamentului de Restructurare și Insolvență din cadrul Mușat & Asociații.

Numit Avocat de Top în Insolvență/Restructurare în cadrul Galei Avocaților de Top 2021, organizată de Finmedia/Revista Piața Financiară, clienții spun despre Mihai că este un „negociator abil, cu o excelentă cunoaștere a aspectelor practice legate de restructurare și insolvență” și „unul dintre punctele tari ale echipei” (Legal 500, 2021).

De peste 15 ani, Mihai oferă consultanță în procedurile de reorganizare voluntară și judiciară, procedurile premergătoare insolvenței, falimentul și lichidarea, recuperarea de active și/sau negocierile cu debitorii și creditorii.

Mihai gestionează și litigii complexe de insolvență, inclusiv recuperarea creanțelor, anularea actelor frauduloase, contestarea măsurilor dispuse de administratorii/lichidatorii judiciari, în toate sectoarele de activitate, inclusiv financiar-bancar, energie, construcții, farma, comerț cu amănuntul.

Avocat și practician în insolvență deopotrivă, această dublă calificare îi permite lui Mihai să ofere clienților o abordare mai largă, mai practică și de perspectivă.

Tema aflată pe agenda de discuţii propusă de Mihai a vizat aspecte practice culese din cazuistica proprie coroborate cu interpretările jurisprudențiale ale instanțelor de judecată relativ la unul dintre subiectele de actualitate și de interes în domeniul insolvenței, respectiv „Transferul de business în insolvență”.

Sunt încântat că am avut posibilitatea de a participa, alături de personalități marcante din rândul specialiștilor în insolvență și practicilor conexe, la un astfel de eveniment de anvergură națională care, prin formatul său, are în vedere atingerea unui deziderat ambițios: formarea de profesioniști desăvârșiti care în mod constant consolidează imaginea breslei practicienilor în insolvență în rândurile profesiilor liberale” declară Mihai.