Mușat & Asociații este întotdeauna cu un pas înainte în ceea ce privește evoluția cadrului legislativ și a mediului de afaceri, anticipând nevoile clienților și acționând că un deschizător de drumuri în domeniu.

Mușat & Asociații a asistat Naxxar Renewable Energy cu privire la vânzarea a 60% din Naxxar Wind Farm Four către grupul polonez Polenergia

Mușat & Asociații a asistat Naxxar Renewable Energy cu privire la semnarea unui acord condiționat pentru vânzarea unui pachet de 60% din părțile sociale ale Naxxar Wind Farm Four SRL (NWF4 – compania de proiect) către Polenergia, cel mai mare grup privat de energie de pe piața poloneză.

În prezent, Naxxar prin NWF4 dezvoltă în România unul dintre cele mai mari proiecte de parcuri eoliene (onshore) din regiune, cu o capacitate estimată de aproximativ 685,6 MW, situat în jud. Tulcea. Acordul prevede dreptul Polenergia de a achiziționa restul de 40% din părțile sociale ale Naxxar Wind Farm Four SRL în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2024.

Această tranzacție reprezintă unul dintre cele mai complexe proiecte din piața energiei regenerabile din ultimii ani, atât ca dimensine, cât și ca impact în dinamica acestui sector. La Mușat & Asociații am găsit o echipă cu o expertiză remarcabilă în domeniul energiei și al tranzacțiilor conexe de M&A, formată din avocați care și-au demonstrat capacitatea de a gestiona proiecte strategice, pe termen lung. Le mulțumesc celor de la Mușat & Asociații pentru parteneriatul în cadrul acestui proiect și pentru faptul că au îmbinat atât de eficient consilierea cu privire la reglementările în vigoare cu atingerea obiectivelor noastre de business”, a declarat Gerhard Kaiser, CEO al Naxxar Renewable Energy.

Felicitări echipei Naxxar și noului lor partener strategic – Polenergia, pentru intrarea în această nouă etapă de dezvoltare! Mulțumim întregii echipe Naxxar și în special dlui. Gerhard Kaiser pentru încrederea acordată și pentru colaborarea de succes atât în cadrul acestei tranzacții, cât și în celelalte proiecte pe care compania le dezvoltă în sectorul energiei regenerabile. Le suntem recunoscători colegilor noștri din echipa de proiect pentru implicarea constantă și pentru toate eforturile depuse pentru finalizarea acestei tranzacții în linie cu obiectivele companiei”, a declarat Andrei Ormenean, Partener în cadrul Mușat & Asociații.

Echipa Mușat & Asociații a fost condusă de Iulian Popescu (Deputy Managing Partner) și Andrei Ormenean (Partener) și a fost formată din avocați colaboratori experimentați, printre care: Mădălina Trifan (Managing Associate), Șirin Omer (Senior Associate) și Cristian Cepeși (Senior Associate). 

Important notice:

Beware of Fraudulent Emails

We have been informed that some of you have recently received unsolicited emails from a fake email address claiming to represent our law firm. We would like to emphasize that these messages do not come from us and have nothing to do with our work. For your safety, please do not open these emails and do not provide any personal or confidential information.

If you have received such messages, we recommend that you report them as spam and contact us directly at the official email address (general@musat.ro) or at our phone number - 021.202.59.00.

We are looking very seriously into this situation and are investigating it together with the competent authorities to prevent such incidents in the future. Thank you for your understanding and cooperation!

Anunț important

Atenție la Emailuri Fictive

Am fost informați că, recent, unii dintre voi ați primit emailuri nesolicitate de la o adresă de email falsă care pretinde a reprezenta firma noastră de avocatură. Dorim să subliniem că aceste mesaje nu provin de la noi și nu au nicio legătură cu activitatea noastră. Pentru siguranța dumneavoastră, vă rugăm să nu deschideți aceste emailuri și să nu furnizați informații personale sau confidențiale.

Dacă ați primit astfel de mesaje, vă recomandăm să le raportați ca spam și să ne contactați direct la adresa oficială de email (general@musat.ro) sau la numărul nostru de telefon - 021.202.59.00.

Luăm foarte în serios această situație și investigăm împreună cu autoritățile competente pentru a preveni astfel de incidente pe viitor. Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare!