Muşat şi Asociaţii continuă să se implice activ în proiecte de amploare din sectorul energei regenerabile, asistând Enel Green Power, parte a grupului italian Enel dedicată dezvoltării și administrării energiei provenite din surse regenerabile, cu privire la dezvoltarea proiectului eolian Sălbatica 2, cu o capacitate de 72 MW.
„Proiectul eolian Sălbatica 2, dezvoltat de Enel Green Power, reprezintă o nouă reuşită a Muşat & Asociaţii în domeniul energiei regenerabile. Mandatul a inclus asistarea Enel Green Power pe toată durata negocierilor în vederea achiziţiei terenului, incluzând pregătirea raportului de due dilligence, consultanţă la redactarea documentelor tranzacţiei şi în faza de closing şi post achiziţie, precum şi asistenţă juridică în legătură cu o serie de aspecte fiscale referitoare la calcularea impozitelor aplicabile, fiind alocată pentru acest proiect o echipă de 7 avocaţi specializaţi atât în dreptul energiei şi fuziuni şi achiziţii, cât şi în drept fiscal sau comercial”, spune Miruna Suciu, Avocat Asociat în cadrul Muşat & Asociaţii şi coordonatorul echipei de proiect.
Portofoliul Muşat & Asociaţii în domeniul energiei include numeroase proiecte de amploare, dintre cele mai răsunătoare derulate în sectorul energetic românesc, precum privatizarea Electrica Muntenia Sud, asistarea Enel în proiectul de construcţie a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, asistenţă juridică acordată Ministerului Economiei şi Hidroelectrica în proiectul de construcţie a Hidrocentralei de la Tarniţa-Lăpuşeşti, cu o investiţie estimată de 1,3 miliarde de euro, asistarea Rompetrol Group în derularea ofertei publice de preluare pentru Rompetrol Rafinare şi Rompetrol Well Services, consilierea grupului energetic elveţian Repower în achiziţia a 80% din acţiunile Elcomex sau asistarea Enel Green Power în legătură cu achiziţia unui proiect fotovoltaic.
Expertiza Muşat & Asociaţii în domeniul energiei este constant recomandată de prestigioasele ghiduri juridice internaţionale de specialitate, Legal 500 şi Chambers & Partners, care plasează firma pe primul loc în România în această arie de practică avocaţială şi recomandă avocaţii firmei în topul specialiştilor în domeniul energetic în România.