Mușat & Asociații este întotdeauna cu un pas înainte în ceea ce privește evoluția cadrului legislativ și a mediului de afaceri, anticipând nevoile clienților și acționând că un deschizător de drumuri în domeniu.

Mușat & Asociații dedică luna mai întâlnirilor cu cei mai buni studenți la Drept

Mușat & Asociații  a dedicat luna mai întâlnirilor cu studenții de la Facultatea de Drept din cadrul Universității București și de la Facultatea de Drept din cadrul Universității Nicolae Titulescu București.

Cele două evenimente, din data de 3 și 8 mai, au fost organizate în cadrul programului “Mușat & Asociații Mentor”, o inițiativă lansată cu trei ani în urmă, care încurajează dezvoltarea aptitudinilor şi performanţa tinerilor viitori avocați. Din partea Mușat & Asociații au răspuns la întrebările studenților prezenți la evenimente: Paul Buta, Partener, Angela Mare, Partener, Dan Minoiu, Managing Associate și Andrei Ormenean, Managing Associate.

 “Credem că este un gest firesc să îi modelăm pe tinerii avocaţi şi să continuăm să sprijinim profesionalizarea acestei meserii. Proiectul este destinat celor mai buni studenți la Drept din anii III și IV de studiu și este menit să identifice viitori avocaţi talentaţi, cu pasiune pentru profesie şi cunoştinţe temeinice”, a declarat Paul Buta, Partener în cadrul Muşat & Asociaţii.

“Muşat & Asociaţii Mentor” este un program ce îşi propune să răspundă nevoilor educaţionale ale societăţii de mâine, menit să le asigure studenţilor un început profesional de calitate și posibilitatea de a înțelege cum funcționează una dintre cele mai prestigioase case de avocatură din România. Programul educaţional oferă studenților oportunitatea de a se integra în echipe de avocaţi reputate si cu experienţă, într-o cultură organizațională care încurajează dezvoltarea aptitudinilor și atingerea potențialului maxim de performanță, având în spate susţinerea şi forţa unui brand românesc redutabil.

Evenimentele au fost organizate în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept din cadrul Universității București (ASD) și Asociația Studenților Universității “Nicolae Titulescu” (ASUNT).

Important notice:

Beware of Fraudulent Emails

We have been informed that some of you have recently received unsolicited emails from a fake email address claiming to represent our law firm. We would like to emphasize that these messages do not come from us and have nothing to do with our work. For your safety, please do not open these emails and do not provide any personal or confidential information.

If you have received such messages, we recommend that you report them as spam and contact us directly at the official email address (general@musat.ro) or at our phone number - 021.202.59.00.

We are looking very seriously into this situation and are investigating it together with the competent authorities to prevent such incidents in the future. Thank you for your understanding and cooperation!

Anunț important

Atenție la Emailuri Fictive

Am fost informați că, recent, unii dintre voi ați primit emailuri nesolicitate de la o adresă de email falsă care pretinde a reprezenta firma noastră de avocatură. Dorim să subliniem că aceste mesaje nu provin de la noi și nu au nicio legătură cu activitatea noastră. Pentru siguranța dumneavoastră, vă rugăm să nu deschideți aceste emailuri și să nu furnizați informații personale sau confidențiale.

Dacă ați primit astfel de mesaje, vă recomandăm să le raportați ca spam și să ne contactați direct la adresa oficială de email (general@musat.ro) sau la numărul nostru de telefon - 021.202.59.00.

Luăm foarte în serios această situație și investigăm împreună cu autoritățile competente pentru a preveni astfel de incidente pe viitor. Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare!