Bucureşti, 9 octombrie 2014 – Muşat & Asociaţii domină de 7 ani clasamentele IFLR 1000, statutul de lider pe piaţa avocaturii fiind reconfirmat de IFLR 1000, ediţia 2015, lansată aseară, la Londra, în cadrul unei ceremonii aniversare ce a marcat împlinirea a 25 de ani de la publicarea primei analize de profil.
Muşat & Asociaţii este recunoscută drept firma de avocatură numărul 1 în România, în toate ariile de practică analizate – Fuziuni şi Achiziţii, Drept Bancar, Finanţări de proiecte şi Piaţă de Capital. De asemenea, partenerii firmei – Gheorghe Muşat, Mona Muşat şi Miruna Suciu – sunt incluşi în categoria Leading Individuals, distincţie obţinută atât datorită proiectelor de amploare coordonate, cât şi a recomadărilor venite din partea clienţilor firmei.
“De 25 de ani, IFLR reprezintă un punct de reper în analiza performanţelor avocaturii de business din peste 120 de jurisdicţii. Suntem onoraţi să primim din nou cea mai înaltă distincţie din partea acestui ghid juridic recunoscut la nivel internaţional şi vom susţine în continuare analizele extinse, bazate pe research-uri amănunţite, care reflectă cu acurateţe realităţile mediului avocaţial de business. La fel ca IFLR, şi Muşat & Asociaţii va aniversa anul viitor 25 de ani de activitate, iar clasamentul publicat ieri validează încă o dată excelenţa serviciilor juridce acordate de noi şi aprecierea clienţilor cu care colaborăm”, a declarat Mona Muşat, Managing Partner Muşat & Asociaţii.
International Financial Law Review 1000 (IFLR), ghidul juridic internaţional specializat în analiza performanţei caselor de avocatură în domeniul financiar – bancar, fuziuni & achiziţii şi pieţe de capital, realizează clasamente în peste 120 de jurisdicţii la nivel internaţional, printre care şi România, pe baza proiectelor în care firmele de avocatură au fost implicate în ultimele 12 luni, dar şi pe baza aprecierilor primite de la clienţii acestora. Criteriile de selecţie care au stat la baza realizării studiului sunt: calitatea serviciului avocaţial, inovaţia dovedită în abordarea proiectelor juridice, complexitatea proiectelor şi a consultanţei juridice oferite, dar şi experienţa avocaţilor implicaţi.
Despre MUŞAT & ASOCIAŢII
MUŞAT & ASOCIAŢII este una dintre primele case de avocatură înfiinţate în România, după 1 ianuarie 1990. Având 17 parteneri şi peste 100 de avocaţi şi consilieri, MUŞAT & ASOCIAŢII oferă servicii de asistenţă juridică şi consultanţă în toate sectoarele avocaturii de business, incluzând fuziuni & achiziţii, privatizări, drept bancar, energie & resurse naturale, concurenţă, drept societar, telecomunicaţii & IT, dreptul muncii, fiscalitate, pieţe de capital, drept imobiliar, dreptul mediului, litigii & arbitraje comerciale.
MUŞAT & ASOCIAŢII este recunoscută ca fiind unul dintre pilonii avocaturii de business din România, iar publicaţiile internaţionale de specialitate (Chambers & Partners, International Financial Law Review, Legal 500, Practical Law Company etc.) recomandă cu regularitate firma ca fiind unul din liderii pieţei avocaţiale, mulţi dintre avocaţii firmei fiind la rândul lor nominalizaţi de aceste publicaţii ca făcând parte din elita avocaturii de business din România.
În anul 2013, MUŞAT & ASOCIAŢII a fost desemnată „Casa de avocatură a anului în România”, distinctie acordată de International Financial Law Review (IFLR) în cadrul ceremoniei IFLR European Awards, fiind pentru a doua oară în ultimii trei ani când Muşat & Asociaţii îşi adjudecă acest valoros premiu, după distincţia primită în 2011.
De asemenea în 2012, MUŞAT & ASOCIAŢII a fost recompensată cu premiul Gold Award la categoria „Cea mai bună casă de avocatură din Europa Centrală şi de Est”, distincţie acordată de International Legal Alliance Summit & Awards 2012, pentru rezultatele excelente înregistrate pe piaţa din România de echipa Muşat & Asociaţii, în ceea ce priveşte evoluţia portofoliului de mandate în practica de fuziuni & achiziţii şi strategia de management adoptată.
Totodată, renumita publicaţie Chambers Europe a decernat firmei MUŞAT & ASOCIAŢII trofeul „Romanian Law Firm of the Year”, pentru casa de avocatură cu cele mai bune performanţe în România, în cadrul galei „Chambers Europe Awards for Excellence 2011”.
MUŞAT & ASOCIAŢII acordă în mod regulat consiliere juridică unor prestigioase corporaţii din România, multe dintre ele incluse în Top 500 mari companii, precum şi instituţiilor publice şi financiare locale în tranzacţii corporative şi financiare sofisticate şi în proceduri complexe de rezolvare a disputelor. Portofoliul firmei cuprinde clienţi, care provin în majoritatea lor din categoria investitorilor străini, precum şi clienţi români din sectorul privat.