Mușat & Asociații este întotdeauna cu un pas înainte în ceea ce privește evoluția cadrului legislativ și a mediului de afaceri, anticipând nevoile clienților și acționând că un deschizător de drumuri în domeniu.

Muşat & Asociaţii – între primele 100 de firme de avocatură din lume în domeniul arbitrajului internaţional

Bucureşti, 26 Februarie 2015 – Global Arbitration Review (GAR), una dintre cele mai prestigioase publicaţii de specialitate, a inclus Muşat & Asociaţii în clasamentul GAR 100, un top al celor mai bune firme de avocatură din lume în domeniul arbitrajului internaţional. Distincţia reprezintă o recunoaştere a experienţei şi performanţelor Muşat & Asociaţii în domeniul disputelor arbitrale internaţionale.

Clasamentul GAR este realizat anual şi acoperă domeniul arbitrajului internaţional din întreaga lume, fiind rezultatul unei analize extinse a mandatelor reprezentative ale fiecărei firme de avocatură, reflectând de asemenea opiniile clienţilor, ale instituţiilor arbitrale sau ale arbitrilor.

“Muşat & Asociaţii reprezintă un reper în arbitrajul internaţional, iar includerea în GAR 100 este o certificare în plus în acest sens. Avem una dintre cele mai puternice echipe de avocaţi dedicate exclusiv dosarelor de arbitraj internaţional, iar portofoliul de dosare încredinţate nouă ca lead counsel cuprinde mandate extrem de interesante şi provocatoare profesional, în dispute complexe ca obiect şi impresionante în ceea ce priveşte valoarea reclamată. Şi, semnificativ, aceste mandate ne-au fost încredinţate de clienţi internaţionali sofisticaţi, ceea ce reprezintă în sine o recunoaştere – as spune cea mai importantă – a experienţei şi competenţelor noastre în materia arbitrajului comercial internaţional. Ne bucură includerea în GAR 100 şi suntem hotărâţi să ne păstrăm standardul de calitate recunoscut de clienţii noştri. Pe fondul evoluţiilor economice şi politice din ultimii ani, al complexităţii inerente tranzacţiilor internaţionale, dar şi al avantajelor oferite de procedura arbitrală, estimăm că numărul disputelor supuse arbitrajului va fi într-o continuă creştere”, a declarat Gheorghe Muşat, Senior Partner Muşat & Asociaţii.

Clienţii citaţi de Global Arbitration Review descriu Muşat & Asociaţii drept o firmă “foarte puţin orientată către polemici, în schimb foarte concentrată pe argumentaţie juridică”, “subliniind calitatea documentelor redactate de avocaţi” sau “profesionalismul echipei superior celui al echipei adverse de avocaţi, evidenţiat şi în grija de a nu pierde în mod inutil timpul alocat de tribunalele arbitrale”. Potrivit unui alt client citat de GAR “echipa Muşat & Asociaţii a fost supusă unui adevărat test de către preşedintele tribunalului arbitral, acordând avocaţilor doar 15 minute pentru pregătirea pledoariei finale. Răspunsul însă a fost decisiv în obţinerea unei sentinţe arbitrale în favoarea noastră”.

Printre cele mai recente mandate încredinţate de Muşat & Asociaţii se numără reprezentarea Enel, unul dintre cele mai mari grupuri europene în domeniul energiei, în mai multe dosare de arbitraj comercial internaţional (locul arbitrajului: Paris), valoarea disputelor fiind de peste 1,9 miliarde USD, dar şi reprezentarea Colas, unul dintre cele mai mari grupuri la nivel mondial din domeniul construcţiilor, în mai multe dosare arbitrale ICC (locul arbitrajului: Geneva, Bucuresti) privind executarea unor contracte internaţionale de construcţii pentru  realizarea unor proiecte de infrastructură, valoarea cumulată a disputelor fiind de peste 95 milioane USD.

Echipa de avocaţi specializaţi în arbitraj internaţional este condusă de Gheorghe Buta (Avocat Coordonator al practicii de Litigii şi Arbitraje) şi Luminiţa Popa (Avocat Coordonator al practicii de Arbitraj Internaţional).

Dr. Gheorghe Buta este unul dintre cei mai respectaţi experţi în domeniul litigiilor comerciale şi civile, în cariera sa juridică de peste trei decenii, acumulând o experienţă vastă, mai întâi ca procuror, apoi în calitate de judecător la instanţele de toate gradele, inclusiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie timp de 6 ani, iar în ultimii ani ca avocat litigant. În prezent, are şi calitatea de arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Luminiţa Popa are o experienţă semnificativă în arbitraj comercial internaţional şi protecţia investiţiilor străine, fiind implicată în numeroase proiecte multi-jurisdicţionale si în dosare importante de arbitraj comercial international şi protecţia investiţiilor străine. Luminiţa este Fellow al Chartered Institute of Arbitrators (FCIArb), precum şi membru al ICC Institute of World Business Law şi al International Council for Commercial Arbitration (ICCA). De asemenea, este arbitru pe lista de arbitri a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Despre MUŞAT & ASOCIAŢII

MUŞAT & ASOCIAŢII este una dintre primele case de avocatură înfiinţate în România, după 1 ianuarie 1990. Având 19 parteneri şi peste 100 de avocaţi şi consilieri, MUŞAT & ASOCIAŢII acordă servicii de consultanţă în toate sectoarele avocaturii de business, incluzând fuziuni & achiziţii, privatizări, drept bancar, energie & resurse naturale, concurenţă, drept societar, telecomunicaţii & IT, dreptul muncii, fiscalitate, pieţe de capital, drept imobiliar, dreptul mediului, litigii & arbitraje comerciale.

MUŞAT & ASOCIAŢII este recunoscută ca fiind unul dintre pilonii avocaturii de business din România, iar publicaţiile internaţionale de specialitate (Chambers & Partners, International Financial Law Review, Legal 500 etc.) recomandă cu regularitate firma ca fiind unul din liderii pieţei avocaţiale, mulţi dintre avocaţii firmei fiind la rândul lor nominalizaţi de aceste publicaţii ca făcând parte din elita avocaturii de business din România.

În anul 2013, MUŞAT & ASOCIAŢII a fost desemnată „Casa de avocatură a anului în România”, distincţie acordată de către International Financial Law Review, fiind pentru a doua oară în ultimii patru ani când Muşat & Asociaţii îşi adjudecă acest valoros premiu, după distincţia primită în 2011, anul în care România a fost inclusă pentru prima dată în lista ţărilor nominalizate pentru premiile International Financial Law Review (IFLR).

De asemenea în 2012, MUŞAT & ASOCIAŢII a fost recompensată cu premiul Gold Award la categoria „Cea mai bună casă de avocatură din Europa Centrală şi de Est”, distincţie acordată de International Legal Alliance Summit & Awards 2012, pentru rezultatele excelente înregistrate în România de echipa de avocaţi Muşat & Asociaţii, în ceea ce priveşte evoluţia portofoliului de mandate în practica de fuziuni & achiziţii şi strategia de management adoptată.

Totodată, renumita publicaţie Chambers Europe a decernat firmei MUŞAT & ASOCIAŢII trofeul „Romanian Law Firm of the Year“, pentru casa de avocatură cu cele mai bune performanţe în România, în cadrul galei „Chambers Europe Awards for Excellence 2011”.

MUŞAT & ASOCIAŢII acordă în mod regulat consiliere juridică celor mai cunoscute şi respectate corporaţii din România, inclusiv o treime din Top 100 şi jumatate din Top 500 mari companii, precum şi instituţiilor publice şi financiare locale în tranzacţii corporative şi financiare sofisticate şi în proceduri complexe de rezolvare a disputelor. Portofoliul firmei cuprinde peste 2.500 clienţi, majoritatea din categoria investitorilor străini.