Mușat & Asociații este întotdeauna cu un pas înainte în ceea ce privește evoluția cadrului legislativ și a mediului de afaceri, anticipând nevoile clienților și acționând că un deschizător de drumuri în domeniu.

Muşat & Asociaţii ocupă poziţia de lider în clasamentul PLC

Muşat & Asociaţii conduce în topul celor mai performante case de avocatură din România realizat de prestigioasa publicaţie britanică de specialitate Practical Law Company (PLC) Which Lawyer?, care acordă firmei  Muşat & Asociaţii cel mai înalt calificativ pe piaţa locală, în 11 din cele 15 domenii analizate de specialiştii britanici (corporate / fuziuni & achiziţii, litigii / dispute resolution, real estate, construcţii, pieţe de capital, mediu, private equity, restructurări şi insolvenţă, taxe, telecom & media şi outsourcing & IT).

„Clasamentele publicate în ultima vreme reconfirmă poziţia Muşat & Asociaţii în topul firmelor de avocaţi din România şi recomandă serviciile firmei noastre în toate ariile de practică avocaţială. Suntem una dintre puţinele case de avocaţi din România al cărei statut de „full service law firm” este an de an recunoscut şi apreciat, fără rezerve, la nivel internaţional. Deşi contextul economic actual a favorizat extinderea cu precădere a anumitor departamente care se confruntă cu solicitări crescute, precum restructurări şi insolvenţe sau dreptul muncii, expertiza solidă a avocaţilor noştri şi portofoliul impresionant de clienţi au reprezentat un atu important în dezvoltarea tuturor domeniilor de activitate şi implicarea noastră în proiecte de anvergură. Nu în ultimul rând, reputaţia brandului Muşat & Asociaţii şi încrederea clienţilor în calitatea serviciilor noastre avocaţiale au contribuit la consolidarea poziţiei noastre de „leading firm””, spune Cătălin Băiculescu, Co-Managing Partner al firmei.

Practical Law Company (PLC) este unul din cele mai complexe portaluri de know-how în domeniul juridic. Cercetarea PLC Which Lawyer?, o componentă a acestui portal, este structurată în România pe 15 arii de expertiză juridică, oferind astfel o perspectivă completă asupra capabilităţilor pieţei avocaţiale locale. În urma cercetării, care dispune de o metodologie complexă şi se întinde pe o perioadă de peste şase luni, casele de avocatură sunt ierarhizate pe fiecare domeniu de expertiză, stabilindu-se şi o ierahie consolidată pe fiecare ţară, în fruntea căreia, în Romania, se plasează Muşat & Asociaţii, urmată de casele de avocatură NNDKP şi Ţuca, Zbârcea & Asociaţii. În clasamentul întocmit de PLC, firmele străine prezente în România sunt plasate astfel: CMS Cameron McKenna (locul 8), Badea Clifford Chance (locul 11), Schönherr (locul 16), Wolf Theiss (locul 19), RTPR Allen & Overy (locul 22) şi White & Case (locul 27). Clasamentul firmelor din avocatura de business locală, recomandate de publicaţia londoneză PLC, poate fi accesat la adresa:

http://whichlawyer.practicallaw.com/which/firmRecommendationsByJurisdiction.do?jurisdictionId=:22473.

Recent, reputaţia Muşat & Asociaţii a fost confirmată şi de clasamentele realizate de International Financial Law Review 1000 (IFLR), ghid juridic specializat pe domeniul financiar bancar, care plasează firma pe primul loc în toate cele patru domenii analizate: fuziuni & achiziţii, drept bancar, pieţe de capital şi finanţări de proiecte.

Important notice:

Beware of Fraudulent Emails

We have been informed that some of you have recently received unsolicited emails from a fake email address claiming to represent our law firm. We would like to emphasize that these messages do not come from us and have nothing to do with our work. For your safety, please do not open these emails and do not provide any personal or confidential information.

If you have received such messages, we recommend that you report them as spam and contact us directly at the official email address (general@musat.ro) or at our phone number - 021.202.59.00.

We are looking very seriously into this situation and are investigating it together with the competent authorities to prevent such incidents in the future. Thank you for your understanding and cooperation!

Anunț important

Atenție la Emailuri Fictive

Am fost informați că, recent, unii dintre voi ați primit emailuri nesolicitate de la o adresă de email falsă care pretinde a reprezenta firma noastră de avocatură. Dorim să subliniem că aceste mesaje nu provin de la noi și nu au nicio legătură cu activitatea noastră. Pentru siguranța dumneavoastră, vă rugăm să nu deschideți aceste emailuri și să nu furnizați informații personale sau confidențiale.

Dacă ați primit astfel de mesaje, vă recomandăm să le raportați ca spam și să ne contactați direct la adresa oficială de email (general@musat.ro) sau la numărul nostru de telefon - 021.202.59.00.

Luăm foarte în serios această situație și investigăm împreună cu autoritățile competente pentru a preveni astfel de incidente pe viitor. Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare!