Mușat & Asociații este întotdeauna cu un pas înainte în ceea ce privește evoluția cadrului legislativ și a mediului de afaceri, anticipând nevoile clienților și acționând că un deschizător de drumuri în domeniu.

Mușat & Asociații și Hogan Lovells au asistat Romgaz în prima emisiune de obligațiuni din sectorul gazelor naturale, un proiect istoric pe piața de capital, care a generat un interes uriaș din partea investitorilor internaționali

  • 1,5 mld. euro –  valoarea totală a programului de emisiune de obligațiuni internaționale.
  • 500 mil. euro – valoarea obligațiunilor emise în prima tranșă.
  • 6 mld. euro – cererea înregistrată din partea investitorilor pentru prima tranșă.

Mușat & Asociații, în colaborare cu firma de avocatură internațională Hogan Lovells, a asistat Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, cu capital de stat, în implementarea unui program EMTN cu o valoare totală de 1,5 mld. euro și emiterea primei tranșe de obligațiuni în valoare de 500 mil. euro, acesta fiind unul dintre cele mai complexe proiecte desfășurate pe piața de capital, după listarea duală a Romgaz din 2013 pe Bursa de Valori de la București și pe cea din Londra. Mandatul a inclus asistență cu privire la redactarea prospectului de bază al programului, negocierea termenilor finali, negocierea documentelor tranzacției cu băncile intermediare (Deed of Covenant, Fiscal Agency Agreement, Programme Agreement), precum și a documentelor corporative de aprobare la nivelul Consiliului de Administrație, respectiv celelalte documente necesare înființării programului și a admiterii la tranzacționare a obligațiunilor.

Obligațiunile, listate pe Bursa din Luxemburg, au generat un interes semnificativ din partea investitorilor internaționali, cererea ridicându-se la 6 mld. euro.

Cu aceeași ocazie, Mușat & Asociații a asistat Romgaz în contractarea unei facilități de credit în valoare de 150 mil. euro de la Banca Transilvania.

Cu o experiență de peste 30 de ani în domeniul piețelor de capital și al valorilor mobiliare, Mușat & Asociații a participat de-a lungul timpului în cele mai complexe și inovatoare proiecte din acest sector. Asistența juridică acordată Romgaz reprezintă încă o dovadă a expertizei extinse a echipei Mușat & Asociații și a capacității de a acorda asistență juridică în proiecte majore la nivel local și internațional, care contribuie semnificativ la dezvoltarea și diversificarea pieței.

Mandatul a implicat o echipă multidisciplinară, condusă de dl. Gheorghe Mușat (Senior Partner) unul dintre cei mai experimentați avocați de business din România, cu o experiență remarcabilă pe piețele de capital și în tranzacții internaționale și de Paul Buta (Managing Partner) și Răzvan Stoicescu (Deputy Managing Partner).

Din echipa extinsă de proiect au mai făcut parte: Monia Dobrescu (Partner – Banking),  Andrei Ormenean (Partner – Corporate, Energy), Iulian Popescu (Deputy Managing Partner – Environment), Ana Maria Abrudan (Partner – Environment), Dan Minoiu (Deputy Managing Partner – IP), Mihai Popa (Deputy Managing Partner – Employment), Răzvan Graure (Partner – Tax), Alexandru Terța (Partner – Criminal Law, International Sanctions), Ștefan Diaconescu (Partner – Criminal Law), Manuela Lupeanu (Counsel – Competition/State Aid), Robert Ürmöși, Roxana Bujoreanu, Julieta Sfeclă, Liviu Viorel, Cristian Cepeși, Dragoș Lungu, Roxana Mihăilescu, Șirin Stan (Omer), Ana Maria Ursei, Claudiu Oloeriu, Dumitru Varzari, Adina Enache, Alina Colibaba, Alina Pîrvoi, Andrei Popa, Carolina Mitea, Daria Buhuș, Denisa Ceorcan, Elena Nițu, Florian Negurici, Ionela Bădoiu și Luciana Anghel.

Suntem onorați să fim parte din acest proiect istoric pe piața de capital locală și europeană, care a generat un interes extraordinar din partea marilor investitori internaționali – prima emisiune de obligațiuni din sectorul energiei și al gazelor naturale. Mulțumim echipei Romgaz pentru încrederea acordată și pentru colaborarea impecabilă care a dus la implementarea cu succes a acestui proiect. Ne bucurăm să vedem un interes atât de ridicat pentru această emisiune de obligațiuni în rândul investitorilor internaționali, deoarece acest lucru subliniază  încă o dată poziția strategică a Romgaz și a României, în general, în sectorul energetic regional”, a declarat dl. Paul Buta, Managing Partner, Mușat & Asociații.

În acest mandat, Mușat & Asociații a colaborat îndeaproape cu firma de avocatură internațională Hogan Lovells, reprezentată de o echipă de avocați calificați în multiple jurisdicții.