Recunoscuta publicaţie Chambers Europe a decernat firmei Muşat & Asociaţii prestigiosul premiu “Romania Law Firm of the Year”, pentru casa de avocatură cu cele mai bune performanţe pe parcursul anului trecut pe piaţa locală, în cadrul galei „Chambers Europe Awards for Excellence”. Distincţia se alătură unui alt premiu recent, “National Law Firm of the Year” acordat de către IFLR, şi dovedeşte recunoaşterea constantă a performanţelor Muşat & Asociaţii de către prestigioasele publicaţii londoneze.
„Premiile Chambers reprezintă unele dintre cele mai importante distincţii pentru casele de avocatură din întreaga lume, iar faptul că Muşat & Asociaţii se numără printre firmele distinse cu acest premiu ne onorează în mod deosebit. Acest premiu reprezintă şi o nouă confirmare a poziţiei de top a Muşat & Asociaţii pe piaţa avocaţială locală şi a serviciilor juridice inovative, la standarde internaţionale, oferite de peste 20 de ani clienţilor noştri”, a spus Cătălin Băiculescu, Co-Managing Partner Muşat & Asociaţii, care a ridicat trofeul Chambers joi seară, la Amsterdam, împreună cu Luminiţa Popa, Partner Muşat & Asociaţii, în cadrul unei ceremonii care a adunat reprezenanţii celor mai importante case de avocatură europene.
Premiile de excelenţă Chambers reflectă nivelul înalt de expertiză al caselor de avocatură în arii de practică cheie şi se acordă în urma unei cercetări ample derulate de specialiştii publicaţiei londoneze pe parcursul unui an, luând în considerare criterii precum complexitatea mandatelor asistate, dezvoltarea strategică şi calitatea serviciilor avocaţiale. Alături de Muşat & Asociaţii, printre firmele de pe piaţa locală nominalizate la premiul “Romania Law Firm of the Year” s-au mai numărat Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, Ţuca Zbârcea & Asociaţii şi CMS Cameron McKenna.
Muşat & Asociaţii se alătură astfel celor mai performante case de avocatură europene care au primit premiul de excelenţă din partea Chambers în 2011, lista jurisdicţiilor incluzând 20 de ţări: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Spania, Suedia, Elveţia, Marea Britanie şi Ucraina.
Tot în acest an, Muşat & Asociaţii a fost prima casă de avocatură de pe piaţa locală desemnată “National Law Firm of the Year” de către publicaţia britanică de referinţă pe piaţa avocaţială International Financial Law Review (IFLR), care realizează şi renumitul ghid internaţional IFLR 1000. De asemenea, Muşat & Asociaţii conduce în clasamentul pe România al ghidului juridic IFLR 1000, fiind plasată pe primul loc în toate cele patru domenii analizate de specialiştii britanici în ţara noastră: fuziuni & achiziţii, drept bancar, pieţe de capital şi finanţări de proiecte. Firma ocupă prima poziţie şi în majoritatea ariilor de practică analizate pe piaţa avocaţială locală de către ghidurile juridice Chambers & Partners, Legal 500 şi PLC Which Lawyer.