Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați a fost recent modificată prin adoptarea Legii nr. 178/2018, respectiv a Legii nr. 232/2018.
Legea nr. 178/2018 introduce două noi ocupații aferente domeniului egalității de șanse și de tratament, respectiv “expert în egalitate de șanse” și “tehnician în egalitatea de șanse”.
În acest sens, Legea nr. 178/2018 reglementează posibilitatea instituțiilor și autoritățile publice centrale și locale, precum și a companiilor private cu un număr de peste 50 de angajațide a angaja un expert/tehnician în egalitate de șanse ori de a repartiza unui salariat existent atribuții în domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați, în scopul de a promova și de a asigura respectarea legislației care reglementează nediscriminarea și egalitatea la locul de muncă.
Printre atribuțiile corespunzătoare acestor două ocupații se numără: (i) analizarea contextului de apariție și evoluție a fenomenului de discriminare de gen și a respectării principiului egalității de șanse între femei și bărbați, (ii) elaborarea unor recomandări/observații/propuneri în vederea prevenirii/gestionării/remedierii contextului de risc care ar putea conduce la încălcarea principiului mai sus menționat, (iii) elaborarea de planuri de acțiune privind implementarea principiului egalității de șanse între femei și bărbați.
Totodată, Legea nr. 178/2018 introduce un nou concept în domeniul egalității de șanse, respectiv violența de gen, definită ca fiind fapta de violență direcționată împotriva unei femei sau, după caz, a unui bărbat și motivată de apartenența de sex. Violența de gen împotriva femeilor este definită ca violența care afectează femeile în mod disproporționat. Violența de gen cuprinde, fără a se limita însă la acestea, următoarele fapte: violența domestică, violența sexuală, mutilarea genitală a femeilor, căsătoria forțată, avortul forțat și sterilizarea forțată, hărțuirea sexuală, traficul de ființe umane și prostituția forțată.
Potrivit celor mai recente modificări aduse prin Legea 232/2018, este interzis orice comportament de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică, manifestat atât în public, cât şi în privat. O astfel de reglementare permite, practic, sancționarea comportamentelor de hărțuire manifestate mai ales în spațiile publice, prin aplicarea, de către Poliția sau Jandarmeria Română, de amenzi contravenționale în cuantum de 3.000 până la 10.000 lei. În cazul în care astfel de acte de hărțuire îndeplinesc condițiile legale pentru atragerea răspunderii penale a făptuitorului, îmbrăcând forma infracțiunii, urmează a fi aplicate dispozițiile Codului Penal.
Legea nr. 178/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 627 din data de 19 iulie 2018. Legea 232/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 679 din data de 6 august 2018.