Mușat & Asociații este întotdeauna cu un pas înainte în ceea ce privește evoluția cadrului legislativ și a mediului de afaceri, anticipând nevoile clienților și acționând că un deschizător de drumuri în domeniu.

Noi promovări de parteneri la MUȘAT & ASOCIAȚII

Casa de avocați Mușat & Asociații își extinde structura de conducere, promovând alți patru avocaţi la statutul de Partener, începând cu 1 martie 2017. Cu o experiență profesională și managerială bogată, Partenerii nou promovați au făcut parte, anterior acestei numiri, din echipa de Managing Associates a firmei.

Cei patru noi Parteneri sunt: Vlad Cordea, Bogdan Mihai, Bogdan Riti şi Liviu Togan, specializați în arii de practică cheie ale firmei.

Pe lângă promovările la nivelul parteneriatului un număr de cinci avocaţi cu experienţă avansează în ierarhia casei de avocatură, fiind promovați în poziţia de Managing Associates, respectiv Dana Buscu (Restructurare & Insolvență, Litigii Comerciale), Iuliana Iacob (Arbitraj Internațional, Litigii Comerciale), Andrei Ormenean (Drept Societar, Fuziuni & Achiziții), Iuliana Popa (Restructurare & Insolvență, Litigii Comerciale) și Ioana Varga (Litigii și Arbitraj, Co-Head al biroului regional Muşat & Asociaţii Cluj).

Alți doisprezece avocați au fost promovați în poziția de Senior Associates și anume (în ordinea alfabetică): Ana Maria Abrudan, Coralia Alecu, Raluca Alexandru, Mateea Codreanu, Diana Dobromir, Adrian Danciu, Ștefan Diaconescu, Maria Dosan, George Ghitu, Mihai Macovei, Alina Man, Anca Simeria.

Promovările vizează departamentele de Litigii & Arbitraj, Fuziuni şi Achiziţii, Energie și Resurse Naturale, Drept Societar și Comercial, Dreptul Concurenței, Restructurare şi Insolvenţă și Drept Penal.

În urma acestor schimbări, începând cu 1 martie, echipa Mușat & Asociații ajunge la un număr de 20 de parteneri şi peste 100 de avocaţi, consultanţi fiscali şi practicieni în insolvenţă.

Despre cei patru noi Parteneri:

Vlad Cordea devine Partener după o experienţă profesională de peste 14 ani în domeniul juridic, dintre care ultimii 9 ani în cadrul firmei Mușat & Asociații. El este specializat în domeniile Energie şi Resurse Naturale, Infrastructură şi Parteneriate Public-Private, Drept Societar şi Comercial, dar şi Pieţe de Capital. Vlad a consiliat numeroase societăți comerciale locale, cu precădere companii internaţionale cu activităţi în România în legătură cu un spectru larg de aspecte juridice care au vizat reorganizări corporative, majorări de capital, finanțări şi investiţii de tip greenfield în sectorul energiei regenerabile și alte sectoare economice. Vlad Cordea a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai în anul 2003, precum şi Colegiul Juridic de Studii Europene din cadrul Universităţii Pantheon Sorbonne, cu diplomă de Master, în anul 2012.

Bogdan Mihai este promovat ca Partener al firmei Muşat & Asociaţii, fiind recunoscut ca unul dintre cei mai experimentați avocaţi în domeniile Telecom, Media IT şi Protecţia Datelor. Bogdan face parte din echipa Muşat & Asociaţii din anul 2000, firmă unde şi-a început, de altfel, cariera imediat după absovirea facultății de drept. De-a lungul practicii avocaţiale, Bogdan a oferit consultanţă juridică în legătură cu achiziţionarea a numeroşi operatori de televiziune prin cablu din România, a consiliat companii locale și internaționale în legătură cu diverse contracte privind dezvoltarea de software şi armonizarea legislaţiei naționale cu cea europeană, a acordat asistență juridică în procesul de privatizare a unor companii, precum şi în numeroase investigaţii de tip due-dilligence. În plus, Bogdan prestează în mod regulat servicii de asistență juridică şi în domeniul Dreptului Societar şi Comercial, precum şi Fuziuni şi Achiziţii. Bogdan Mihai are un Master în Dreptul Afacerilor acordat de Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara şi este membru al Baroului Bucureşti din 2000.

Bogdan Riti a devenit Partener după un parcurs profesional de 14 ani în cadrul Muşat & Asociaţii, fiind specializat în Drept Societar şi Comercial, Dreptul Muncii, Fuziuni şi Achiziții, Restructurări și Insolvențe. De-a lungul activităţii sale la Mușat & Asociații, Bogdan a asistat numeroși investitori străini, instituţii financiare internaţionale, companii internaționale și locale, privind restructurări corporative, fuziuni și achiziții, restructurări post-achiziţie, tranzacții comerciale, proiecte de finanțare şi drept imobiliar, precum şi consilierea unor fonduri de investiţii interesate să desfăşoare activităţi pe plan local. Bogdan este membru al Baroului Bucureşti din 2002 şi face parte din echipa Mușat & Asociații din martie 2003.

Liviu Togan  avansează în poziția de Partener în cadrul Muşat & Asociaţii având o experienţă profesională de 17 ani în domeniul juridic, fiind specializat în Drept Penal (criminalitate economico-financiară), Drept Societar şi Comercial, Litigii şi Arbitraj. Liviu a reprezentat numeroase companii comerciale şi persoane fizice (îndeosebi oameni de afaceri și persoane publice) în faţa autorităţilor de cercetare penală şi a instanțelor de judecată de toate gradele, în proceduri judiciare complexe vizând infracțiuni de corupție, evaziune fiscală, spălare de bani, constituire de grup infracțional organizat, precum și abuz în serviciu, înșelăciune etc. Expertiza sa include de asemenea audituri corporative de tip “compliance”, acordând asistență clienților din rândul companiilor comerciale pentru identificarea și remedierea riscurilor de natură penală ce pot afecta activitatea economică a companiilor respective. De asemenea, Liviu asigură reprezentarea clienților în diverse dispute de drept administrativ și fiscal, drept societar și procedura insolvenței.

Despre MUŞAT & ASOCIAŢII:

MUŞAT & ASOCIAŢII este una dintre primele case de avocatură înfiinţate în România, după 1 ianuarie 1990. Având 20 de parteneri şi peste 100 de avocaţi şi consilieri, MUŞAT & ASOCIAŢII acordă servicii de consultanţă în toate sectoarele avocaturii de business, incluzând fuziuni & achiziţii, privatizări, drept bancar, energie & resurse naturale, concurenţă, drept societar, telecomunicaţii & IT, dreptul muncii, fiscalitate, pieţe de capital, drept imobiliar, dreptul mediului, litigii & arbitraje comerciale, drept penal

MUŞAT & ASOCIAŢII este recunoscută ca fiind unul dintre pilonii avocaturii de business din România, iar publicaţiile internaţionale de specialitate (Chambers & Partners, International Financial Law Review, Legal 500 etc.) recomandă cu regularitate firma ca fiind unul din liderii pieţei avocaţiale, mulţi dintre avocaţii firmei fiind la rândul lor nominalizaţi de aceste publicaţii ca făcând parte din elita avocaturii de business din România.

În 2015, MUŞAT & ASOCIAŢII a câştigat premiul “Firma de avocatură a anului în România”, distincţie acordată anual de reputata publicaţie britanică “The Lawyer” firmelor de avocați din Europa care au obținut performanțe deosebite în anul de referință.

În anul 2013, MUŞAT & ASOCIAŢII a fost desemnată „Casa de avocatură a anului în România”, de către International Financial Law Review, fiind pentru a doua oară când Muşat & Asociaţii îşi adjudeca acest valoros premiu, după distincţia primită în 2011, anul în care România a fost inclusă pentru prima dată în lista ţărilor nominalizate pentru premiile International Financial Law Review (IFLR).

De asemenea în 2012, MUŞAT & ASOCIAŢII a fost recompensată cu premiul Gold Award la categoria „Cea mai bună casă de avocatură din Europa Centrală şi de Est”, distincţie acordată de International Legal Alliance Summit & Awards 2012, pentru rezultatele excelente înregistrate în România de echipa de avocaţi Muşat & Asociaţii, în ceea ce priveşte evoluţia portofoliului de mandate în practica de fuziuni & achiziţii şi strategia de management adoptată.

Totodată, renumita publicaţie Chambers Europe a decernat firmei MUŞAT & ASOCIAŢII trofeul „Romanian Law Firm of the Year“, pentru casa de avocatură cu cele mai bune performanţe în România, în cadrul galei „Chambers Europe Awards for Excellence 2011”.

MUŞAT & ASOCIAŢII acordă în mod regulat consiliere juridică celor mai cunoscute şi respectate corporaţii din România, precum şi instituţiilor publice şi financiare locale în tranzacţii corporative şi financiare sofisticate şi în proceduri complexe de rezolvare a disputelor. Portofoliul firmei cuprinde peste 3.000 clienţi, majoritatea din categoria investitorilor străini și corporații multinaționale.