Mușat & Asociații este întotdeauna cu un pas înainte în ceea ce privește evoluția cadrului legislativ și a mediului de afaceri, anticipând nevoile clienților și acționând că un deschizător de drumuri în domeniu.

Tribunalul Municipiului București emite prima ordonanță președințială de încetare și interzicere provizorie a actelor de concurență neloială de deturnare a clientelei prin utilizarea de secrete comerciale

Tribunalul Municipiului București (TMB) – Secția a VI-a civilă, a admis, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (3) din legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, o cerere de emitere a unei ordonanțe președințiale prin care a dispus, cu titlu provizoriu, încetarea actelor de deturnare a clientelei prin utilizarea de secrete comerciale și a interzis desfășurarea de anumite activități până la soluționarea cererii principale.

Decizia instanței, prima care vizează emiterea unei astfel de măsuri provizorii, reliefează importanța introducerii în textul legii nr. 11/1991 a art. 7, cel care deschide calea părții vătămate prin practici de concurență neloială de a se adresa direct instanței de judecată, inclusiv prin solicitarea de măsuri provizorii care permit evitarea producerii sau amplificării unui prejudiciu până la soluționarea cererii principale.

Cu toate că decizia nu este definitivă, fiind supusă apelului, aceasta constituie un semnal important pentru societățile comerciale ale căror secrete comerciale constituie, de foarte multe ori, active deosebit de importante și care, odată divulgate, nu mai pot fi protejate decât prin mijloace de drept.

În acest context, mesajul dat de TMB este unul încurajator pentru mediul de afaceri, caracterul dinamic al activității comerciale primind o asigurare că utilizarea nelegală a secretelor comerciale poate fi sancționată în vederea consolidării unui mediu economic loial și corect.

“Soluția instanței este importantă întrucât indică voința legiuitorului de a asigura că societățile comerciale își desfășoară activitatea în mod loial și onest, cu respectarea secretelor comerciale ale concurenților, statul intervenind cu promptitudine și celeritate atunci când importanta valoare pe care secretele comerciale o prezintă pentru comercianți este deturnată în mod nelegal de un concurent”, a declarat coordonatorul echipei care a instrumentat cazul, Paul Buta – Partener Mușat & Asociații.

Mușat & Asociații a asistat încă din fazele incipiente ale proiectului reclamantul, o importantă societate de prestare de servicii în domeniul IT pentru sectorul financiar-bancar, echipa de avocați implicați în proiect fiind coordonată de către Paul Buta – Partener, alături de Dan Minoiu și Răzvan Pele –Managing Associates și Mateea Codreanu – Associate.

Important notice:

Beware of Fraudulent Emails

We have been informed that some of you have recently received unsolicited emails from a fake email address claiming to represent our law firm. We would like to emphasize that these messages do not come from us and have nothing to do with our work. For your safety, please do not open these emails and do not provide any personal or confidential information.

If you have received such messages, we recommend that you report them as spam and contact us directly at the official email address (general@musat.ro) or at our phone number - 021.202.59.00.

We are looking very seriously into this situation and are investigating it together with the competent authorities to prevent such incidents in the future. Thank you for your understanding and cooperation!

Anunț important

Atenție la Emailuri Fictive

Am fost informați că, recent, unii dintre voi ați primit emailuri nesolicitate de la o adresă de email falsă care pretinde a reprezenta firma noastră de avocatură. Dorim să subliniem că aceste mesaje nu provin de la noi și nu au nicio legătură cu activitatea noastră. Pentru siguranța dumneavoastră, vă rugăm să nu deschideți aceste emailuri și să nu furnizați informații personale sau confidențiale.

Dacă ați primit astfel de mesaje, vă recomandăm să le raportați ca spam și să ne contactați direct la adresa oficială de email (general@musat.ro) sau la numărul nostru de telefon - 021.202.59.00.

Luăm foarte în serios această situație și investigăm împreună cu autoritățile competente pentru a preveni astfel de incidente pe viitor. Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare!