„Suprasubscrierea ofertei Transelectrica reprezintă un semnal pozitiv pentru bursă, dar şi o dovadă de încredere din partea investitorilor. Succesul ofertei se datorează atât condiţiilor de piaţă ceva mai favorabile din trimestrul I al acestui an, dar mai ales modului de implementare şi derulare a procesului de ofertă de către MECMA/OPSPI în calitate de ofertant care a dat dovadă de un grad ridicat de transparenţă şi flexibilitate în raport cu investitorii. În contextul acestor evoluţii, ne aşteptăm ca şi următoarele oferte pentru vânzare a 15% din acţiunile Transgaz şi respectiv 20% din Tarom la Bursa de Valori Bucureşti să fie unele de succes”, a declarat Miruna Suciu, Partner Muşat & Asociaţii.
Muşat & Asociaţii a asigurat asistenţă juridică în favoarea OPSPI încă de la iniţierea proiectului în martie 2011. Mandatul a inclus selecţia consorţiului de intermediere, supervizarea tuturor activităţilor, incluzând negocierea contractului de intermediere, realizarea prospectului şi asistenţă pe tot parcursul procesului de vânzare. Structurarea ofertei într-o manieră care să permită încadrarea în termenele strânse agreate cu Fondul Monetar Internaţional, derularea discuţiilor cu autorităţile de reglementare, armonizarea procesului de culegere a informaţiilor relevante conform reglementărilor europene au reprezentat o parte dintre aspectele juridice cheie, care au necesitat o atenţie deosebită pe tot parcursul derulării acestui proces.
Echipa care a contribuit la succesul acestui proiect a fost formată din şase avocaţi experimentaţi în tranzacţii complexe pe piaţa de capital şi a fost coordonată de Miruna Suciu, Partner Muşat & Asociaţii.
În prezent, Muşat & Asociaţii asigură consultanţă juridică în alte două proiecte importante pe piaţa de capital: vânzarea pachetului de 15% din acţiunile Transgaz la Bursa de Valori Bucureşti şi lansarea ofertei publice iniţiale pentru vânzarea a 20% din Tarom.
Firma este recunoscută pentru implicarea sa constantă în tranzacţii de anvergură pe piaţa de capital, precum oferta publică de preluare derulată de Rompetrol Group pentru Rompetrol Rafinare, preluarea şi delistarea Bere Azuga de către SABMiller sau asistarea Sanofi-Aventis cu privire la oferta de preluare pe piaţa locală a Zentiva.